Jurnal de vacanţă – Japonia, izvor de uluire (IX)

De Unica.ro pe 10 septembrie 2010

Zi de plimbare mai relaxată, shopping prin Shimbuya, unul din cartierele dedicate modei pentru tineri. Shopping e un mod de a spune, căci am făcut relativ puţin.
Şi asta din două motive: pe de o parte ceea ce găseşti în Japonia nu se potriveşte cu gusturile europene. Lucrurile pe care le poartă ei sunt ciudate pentru noi… atât croielile cât şi culorile. Iar în al doilea rând preţurile sunt restrictive chiar şi la reduceri.

După ce am obosit din cauza aglomeraţiei şi când zic aglomeraţie, credeţi-mă e tragic, am plecat către Odaiba, o insulă mare, creată artificial în Golful Tokyo, lângă Rainbow Bridge, podul de care vă povesteam în prima zi. Călătoria până acolo şi înapoi în oraş am făcut-o cu un tren automatizat, care nu era condus de nimeni. Ba chiar am stat pe aşa-zisele locuri ale mecanicului de unde vedeam întreagă panoramă.

Pe insulă găseşti o serie de lucruri interesante: tot felul de terase şi pontoane care te duc către apă, o copie după Statuia Libertăţii din SUA, un mall cu acoperişul imitând cerul albastru şi cu câţiva nori presăraţi, o reprezentanţă Toyota cu piste pe care poţi să conduci nişte maşinuţe, un mini-parc de distracţii, magazine, restaurante. În plus, seara, toate acestea se văd şi mai spectaculos datorită luminilor care pâlpâie de peste tot: vaporaşe, clădiri, Rainbow Bridge.

Cel mai impresionant este însă Oceanul Pacific. Plus că, acum, în Japonia, a fost pentru prima oară când îl vedeam, fiind singurul care îmi lipsea din panoplie. So, checked!

Intr-un final am reuşit s-o convingem pe prietena noastră să ne întoarcem acasă, căci nu ştiu dacă v-am spus, determinarea japoneză i-a intrat în sânge de când stă acolo, aşa că draga mea Alina ne-ar fi plimbat peste tot, fie zi, fie noapte, pe nemâncate, pe nebăute, pe jos, prin caniculă, numai să nu ratăm vreun obiectiv.

Am luat trenul cel fără de conductor şi ne-am întors în oraş, mai precis la Turnul Mori unde am prins ultimul restaurant deschis.

Zilele in Japonia se împuţinează, dar fiecare milimetru de oboseală pe care o acumulăm se adaugă îmbogăţirii noastre spirituale… pe mâine, dragii mei! 

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"