“Orgoliile” lui Augustin Buzura

Publicat cu trei ani mai târziu, după ce a fost cenzurat, “Orgolii” este unul din romanele literaturii române care “pune degetul pe rană”. Realitatea politică şi socială şi drama pe care le…

  …le dezvăluie Augustin Buzura nici nu aveau cum să convină rigorilor impuse de regimul comunist şi codului de norme sub care lumea trebuia supusă orbeşte. 
  
Scris cu mult timp înainte de momentul ’89, “Orgolii" încearcă să scoată oamenii din nepăsarea bolnăvicioasă şi contagiosă instaurată de regim, să trezească chipurile odioase şi blânde din obişnuinţă periculoasă.  
  
Profesorul Ion Cristian îşi dedică întreagă activitate experienţelor pentru combaterea cancerului, după ce soţia sa, Stela, moare de cumplita boală. 
  
În plus, pentru că operează în mod conştient un partizan al unei bande înarmate, doctorul Cristian este arestat şi reţinut fără proces o perioadă lungă de timp, acuzat că ar fi un element de legătură, când de fapt chirurgul nu o făcuse decât în numele meseriei. Însă, numai pentru el exerciţiul profesiei este separat de credinţa politică. 
  
Procurorul Redman, un “om slab, împins de mari vanităţi scoase la suprafaţă de împrejurări", este cel care îl anchetează pe ilustrul savant, după ce îi descoperă câteva articole decupate din paginile presei fasciste, pentru un tratat asupra prostiei – “o istorie a prostiei omeneşti ilustrată cu tiranii de care a avut parte omenirea din plin", după cum notează chiar doctorul în lucrarea sa. 
  
Marcat de detenţia suferită pe nedrept în anii ’50, el nu mai reuşeşte să se se adapteaze societăţii după ce este eliberat şi îşi neglijează familia şi prietenii.  
  
Însă, perioada dură petrecută în închisoare este prilejul confruntării cu sine, gândind că nu are rost să se justifice în faţa anchetatorului Varlaam şi nici de ce să se supună insinuărilor perfide ale lui Redman, care îi fusese prieten. Acesta pretinde că profesorul alege să îşi sacrifice familia pentru a-şi păstra nepătata demnitatea şi îl avertizează pe fiul acestuia, Andrei, că va fi din nou ignorat de tatăl sau, care este atras de o noua preocupare – cercetarea cancerului. 
  
La rândul sau, Andrei este orgolios şi are o individualitate puternică în raport cu tatăl său, aşa încât cuvintele lui Redman îl conving de posibila neloialitate a doctorului. Astfel, pentru o vreme aceştia se păstrează distanţi, iar Andrei începe să caute informaţii despre tatăl sau excat la cei care fac parte adversă. 
  
Deşi, este descris că fiind un individ cu o vocaţie etică tranşantă, Cristian nu este şi un presonaj idealizat de scriitor. Stările de confuzie şi dramă pe care le trăieşte acesta nu îi dau curaj să urmeze adevărul absolut aşa cum îşi doreşte.  
  
Şi eu care voisem să urlu pur şi simplu, îmi amintesc precis asta, eu doream să tip, să mă dezagreg, poate că niciodată nu fusesem mai umilit în proprii mei ochi decât atunci…", recunoşte însuşi doctorul. 
  
Măcinarea sa interioară se naşte din credinţa că profesia şi orientarea politică nu au nicio legătură, acesta fiind “amănuntul" care complică viaţa medicului şi care “reprezintă toată lumea şi toată istoria din roman". 
  
Este obositor să fii mereu tu însuţi, mai ales când nu eşti obişnuit. Astfel, spunând zilnic adevărul nostru cotidian, facem mai mult decât îţi închipui. Nu trebuie să ne abandonăm condiţia noastră, nu trebuie să uităm ce suntem", îşi defineşte savantul clar concepţia. 
  
Obstacolele pe care le întâmpina acesta nu vin însă numai din partea regimului totalitarist. Pregătirile pentru alegerea unui nou decan prilejuiesc intrigi în jurul profesorului, menite să-l compromită.  
  
Personajele trăiesc stări patologice profunde iar conflictele pe care le poartă sunt dominate de o ofensivă a cuvintelor raspicate şi uneori alambicate.  
  
Întreaga existenţă a chirurgului Ion Cristian se învârte în jurul valorilor de libertate, destin al omului, ratare şi moarte, însă, dintre toate, moartea psihică îl înfioară mai mult, conştientizându-şi captivitatea în regimul expert în dezumanizari. 
În pofida acestor pericole, calităţile sale morale îl ajută să se impună, Cristian reuşind să depăşească momentele dificile. 
  
Foto: Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: