O simplă vânzătoare este salvarea oamenilor nevoiași: „Oricine ar putea să facă fapte bune”

De Ioana Tătaru pe 14 noiembrie 2018
Cristina Lia este vânzătoare la un magazin din orașul Rovinari. Cu toate că nu are un salariu foarte mare, aceasta a reușit să facă multe fapte bune și s-a remarcat prin acțiunile sale de binefacere pe care le organizează.

Cristina Lia: „Trebuie să mulțumim pentru ce avem prin fapte”

Cristina Lia: „Eu am de mulțumit undeva sus și pentru asta, unde aud un strigăt de ajutor acolo mă duc. Trebuie să mai și mulțumim pentru ce avem prin fapte. Sunt o simplă vânzătoare. Oricine ar putea să facă fapte bune. Nu ai nevoie de bani sau de funcții, ci de bunăvoință. Lucrurile acestea vin din suflet. Eu am strâns mai multe persoane lângă mine și mă bazez pe acestea în toate acțiunile. Sunt familii care au mereu nevoie de ajutor”, a declarat Cristina pentru Adevărul.

Cristina Lia din Gorj

Fiica Cristinei, care avea atunci 18 ani, a avut un accident de mașină, iar lucrul acesta a schimbat-o foarte mult. A început să se îndrepte spre necazurile oamenilor, pentru că în acest fel, consideră că îi mulțumește lui Dumnezeu. Cristina a mărturisit faptul că în urma accidentului, fiica sa a avut coloana fracturată în 3 locuri, cu vertebră reconstruită 85%, iar medicii nu i-au dat șanse să mai meargă. „Mi-au spus că la cum arată examenul RMN să nu am pretenții să mai meargă. Se pregătiseră pentru operație de 9 ore, dar operația s-a terminat în 90 de minute. Copilul meu a ieșit din sala de operație, iar medicii și asistenții după ea râzând. Mi-au spus că totul a fost perfect și că Dumnezeu a lucrat. Copilul meu este sănătos și se deplasează normal. Dumnezeu mi-a dat mai mult decât meritam. Pentru asta, țelul meu în viață va fi să-i ajut pe oamenii care au nevoie de un sprijin”, a spus Cristina Lia.

Cristina a ajutat o familie nevoiașă cu 7 copii, dintr-o localitate de lângă Rovinari

Cristina Lia ajuta oameni nevoiasi

Împreună cu o echipă de voluntari, Cristina a ajutat o familie cu 7 copii dintr-o localitate de lângă Rovinari. Mai exact, nouă membri ai unei familii care locuiesc într-o căsuță cu 3 camere, în condiții precare. Le-a oferit pachete cu alimente și îmbrăcăminte, dar cel mai important ajutor a venit de curând, înainte de începerea sezonului rece: „S-a turnat șapă în camera în care stau cei mai mici copiii și mama, s-au izolat pereții cu zăpadă, s-a montat parechetul, au fost înlocuite ușile. (…) Când am fost iarna trecută acolo, în cameră nu erau decât trei paturi, iar pereții erau scorojiți. Nu am făcut un calcul în legătură cu costurile. Am organizat diferite acțiuni de strângere de fonduri și am apelat la bunătatea unor oameni de afaceri”, a spus Cristina.

Acum, Cristina și ceilalți voluntari mai vor să amenajeze o bucătărie

O simplă vânzătoare este salvarea oamenilor nevoiași: „Oricine ar putea să facă fapte bune”

„Mai trebuie turnată șapa într-un hol și sper să găsim voluntari să ne ajute. O să ne descurcăm până la urmă. Nu ne lăsăm. Căsuța are 3 camere, stil vagon. Noi vrem să amenajăm o bucătărie în holul în care se intră, pentru că nu au un loc în care să mănânce. Îmi doresc să-i ajut constant. Vreau să văd cum cresc și se ridică acești copii”, a mărturisit Cristina.

Citește și:„O vânzătoare i-a spus unei fetițe de 13 ani că e prea grasă pentru a purta o rochie mulată. Răspunsul mamei a devenit viral”

„Un bărbat îndurerat de moartea soției își strigă revolta pe rețelele de socializare”

Sursa: Adevarul.ro

Foto: Facebook.com

 

 

 

 

 

 

 

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"