O româncă rămasă orfană a ajuns bursieră la o facultate de top din Japonia

De Oana Savin pe 30 iulie 2018
O tânără româncă a avut o viață care pentru alții pare scenariul unui film. Deși la vârsta de 12 ani și-a pierdut singurul părinte, fata a reușit să se afirme prin studii și a ajuns bursieră la o facultate de top din Japonia.

Diana Borcea, din Tecuci, a rămas la o vârstă fragedă fără singurul părinte pe care îl avea, mama, și a ajuns să locuiască într-o casă socială, relatează Mediafax.

A învățat și a ajuns să urmeze cursurile facultății de Limbi Străine, specialitatea Japoneză și Italiană din București. În anul trei de facultate, fata a reușit să obțină o bursă la o universitate de prestigiu din Japonia, pentru a-și aprofunda cunoștințele de limba japoneză.

Diana, care acum are 31 de ani, a afirmat că faptul că a crescut într-o casă socială i-a dat putere să-și depășească limitele și să lupte pentru ceea ce-și dorește.

Citește și: O tânără a renunțat la carieră pentru a deveni o casnică din anii 1950

După ce a rămas orfană a ajuns la o fundație, după ce o persoană a aflat despre cazul ei și s-a oferit să o ajute.

S-a gândit să mă ajute cu mai mult decât să îmi dăruiască un calculator. Aveam o mamă care avea grijă de noi. După câteva luni, m-am simţit ca acasă. Am stat câţiva ani în organizație, după care am trecut la Comunitatea de Tineri. Comunitatea de fapt ne pregătea pentru viaţă. Aveam un buget lunar asigurat şi trebuia să ne descurcăm cu el, adică aveam responsabilitate”, a declarat Diana.

Fata a povestit cum a reușit să obțină bursa în Japonia.

Citește și: Un bărbat a fost diagnosticat cu apendicită, dar a murit din cauza unei boli grave

„În ultimul meu an de facultate, am obţinut o bursă în Japonia, prin intermediul Guvernului japonez, în cadrul unei universităţi de prestigiu, iar acolo mi-am aprofundat cunoştinţele în limba japoneză. Am luptat foarte mult ca să obţin bursa asta. Am stat un an acolo. Nu am avut un şoc cultural pentru că eram pregătită şi îmi doream foarte mult să ajung în această ţară. Acolo m-am simţit respectată de cei din jur, lucru de care suferim în România, în opinia mea. Cu siguranţă, voi reveni în Japonia pentru că mi-a plăcut tot ce reprezintă această ţară”, a explicat ea.

Sursă foto: Facebook

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"