O mamă vegană și anti-vaccin a fost obligată de tribunal să-și vaccineze copiii

O mamă vegană și anti-vaccin din Marea Britanie, care își dorea să trăiască o viață cât mai naturală, “fără toxine”, a fost obligată de tribunal să-și vaccineze cei doi copii, de 2 și 4 ani. Cel care deschisese procesul împotriva ei era chiar tatăl copiilor.

“Regret faptul că mama va considera această decizie ca fiind una greșită, dar obiectivul meu e unul clar – amândoi copiii vor fi vaccinați, pentru a-i feri de boli precum difterie, poliomielită, pojar, meningită sau rubeolă”, a declarat judecătorul care s-a ocupat de acest caz, Mark Rogers.

Mama a insistat pe tot parcursul procesului că nu dorește să-și vaccineze copiii, deoarece vrea ca organismele lor să fie cât mai “nepoluate de toxine”.

Pe de altă parte, tatăl copiilor a fost de acord cu decizia luată de tribunal. Publicația The Independent notează că acesta ar fi declarat că mama are probleme psihice. “Este obsedată, exagerat de protectoare și are o minte îngustă. Are impresia că toate medicamentele sunt dăunătoare, nu le dă copiilor nici paracetamol”.

La rândul ei, femeia a răspuns acuzațiilor. “Știu că vaccinurile sunt utile uneori, dar mai știu și că au riscuri. E puțin probabil ca ei (n.r. copiii) să se îmbolnăvească de aceste boli, pentru că amândoi au sistemul imunitar puternic, deoarece consumă multe fructe și legume proaspete. Niciun vaccin nu este vegan. Nu e normal ca fiii mei să fie injectați cu substanțe testate pe animale, eu sunt împotriva cruzimii”.

Mama nu a putut demonstra la tribunal că vaccinurile le fac rău copiilor

Rugând-o pe mamă să aducă un medic în sala de tribunal, pentru a-i susține cauza, judecătorul Mark Rogers și-a dat seama că niciun medic nu poate face acest lucru. De altfel, mama nu a putut găsi niciun specialist care să susțină că vaccinurile le fac rău copiilor.

Verdictul acestuia a fost cel așteptat de tată – copiii vor fi vaccinați.

Foto – 123rf

 

 

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Sănătate

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: