Nu am putut să îl iert

O poveste de dragoste, asta este ceea ce vreau să spun acum, majoritatea vorbim despre iubirile noastre, asta este cel mai des articol peste tot. O iubire începută în adolescentă, la liceu
pe băncile şcolii, ce poate fi mai frumos de atât.Ne-am cunoscut la o oră comună de baschet, iar soartă a făcut să dăm nas în nas unul de altul, îndrăgostindu-ne la prima vedere.

O dragoste sinceră de copii care aveau aproape 20 de ani, o dragoste în care am fost doar noi doi, ceva unic. Îmi amintesc oricând prima noapte de dragoste din viaţa noastră, m-am dăruit lui, s-a dăruit mie, amândoi nemaifiind cu nimeni până atunci, ce putea fi mai frumos de atât. O poveste de basm, eram nedespărţiţi peste tot, eram tot timpul unul în braţele altuia, ne sărutăm, văi ce săruturi lungi, nimeni şi nimic nu credeam că ne poate despărţii.

Peste tot vedeam inimioare, era o lume atât de roz, încât îmi lua ochii, când îl priveam pe el, tremuram de fiecare dată, nu credeam că poate exista o astfel de iubire, atât de intensă. Mă credeam cea mai norocoasă de pe acest pământ, eram atât de fericită şi de câte ori puteam nu ezităm să îi mulţumesc Lui Dumnezeu, pentru că m-a binecuvântat cu o astfel de iubire, mai ceva ca din poveşti.

Timpul a trecut, anii au trecut, vreo doi, trei ani, iar povestioara noastră incepuse încetul cu încetul să îşi schimbe culoarea, să primească acea tentă de gri. Era cea mai cumplită durere să văd cum această iubire binecuvântată începe să se degradeze.

Ca să fiu mai exactă, el se schimbase, nu mai era cel pe care îl cunoscusem, nu îmi venea să cred, începuse primele jigniri, cât m-au durut, câte lacrimi vărsate, iar pe el îl simţeam pasiv la tot ce se întâmpla. A două cauză… au început să intervină persoane între noi, părinţii lui, a trebuit să accept alte înjosiri, reproşuri că nu sunt suficient de bună. Iar eu care spuneam că nimeni şi nimc nu ne poate despărţi, deja eram contrazisă.

Începusem să îmi pun semnul întrebării, trecuseră ani şi totul devenea aproape negru. În felul asta am încercat să pun punct la tot. După trei ani şi după ce a văzut că m-a pierdut, că pot să mă desprind, el brusc a zis că nu poate trăi fără mine, că se distruge, că viaţă lui sunt eu. Doar că nu mai credeam nimic, din cele spuse de atâtea ori şi mai de mult de el.

În felul acesta ne-am despărţit oficial, şi cum orice poveste nu are sfârşit, ne-am împăcat, am decis să îl iert, mi-am zis că aşa e mai bine, îl iubeam nu puteam trăi fără el, clipele frumoase erau atât de multe, nu aveam puterea să renunţ la ele. Brusc iar devenisem atât de fericiţi, iar îi mulţumeam lui Dumnezeu, că totul a revenit la normal, ceea ce este puţin spus, eu iar simţeam că plutesc, viaţă devenise pentru mine ca un dans în doi, doar noi.

Dar nu a durat decât câteva zile acest dans, ca apoi să aflu că el mă înlocuise în acel puţin timp în care am fost despartitit, el atinsese o altă fată, a două fată din viaţă lui, eu nu mai eram singura din viaţa lui, atunci a venit sfârşitul lumii pentru mine, o asemenea tragedie nu am crezut că se poate întâmpla, când totul era atât de perfect.

Explicaţiile au fost, că nu putea trăi fără mine, că vroia să facă ceva să mă uite şi a încercat să mă înlocuiască doar că şi-a dat seama că este în zadar, normal că acest răspuns nu m-a mulţumit. A transformat acel basm într-un coşmar din care eu nu mă mai pot trezii, sunt prinsă în el, am rădăcini şi nu sunt înţeleasă de nimeni.

Oamenii au devenit reci, ştiu să dea sfaturi că nu ar fi mare lucru, că viaţa nu este roz, deşi eu ştiu că am trăit acea viaţă roz, cum poate să îmi spună cineva că nu există? Povestea continuă, a mai trecut un an, acei doi copii de liceu sunt acum, parcă peste noapte doi adulţi, ne-am maturizat fără să cerem asta. Eu nu îl voi ierta nicioadata, el nu se va ierta niciodată, nici nu se poate…a distrus ce era mai frumos, unicitatea, care îi dădea o notă de sfinţenie relaţiei.

Nu pot spune decât că, ar fi fost frumos că a două întâmplare să nu se petreacă, poveste ar fi bătut orice film.Continuarea nu o ştiu, poate va mai fi, poate nu, i-am mulţumit de atâtea ori Lui Dumnezeu, din păcate în zadar că erau doar aparenţe.

Viaţă mea este doar un chin fără sfârşit.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Povestea ta
Vă recomandăm: