Noi detalii despre jurnalista violată și ucisă în Bulgaria. Un bărbat a fost reținut

De Oana Savin pe 09 octombrie 2018
UPDATE: 10 octombrie: Un nou suspect a fost reținut în Germania, în cazul uciderii jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, unde a fugit după comiterea crimei.

Postul de televiziune NOVA, citat de Pro TV, a anunțat că este vorba de un bărbat identificat pe baza probelor ADN descoperite la locul crimei, în Ruse.

Potrivit site-ului bulgar, probele ADN au concis 100% cu cele ale suspectului reținut. Bărbatul are 21 de ani. Împreună cu el au fost reținute soția și mătușa acestuia.

Autoritățile au refuzat să comenteze informațiile.

Trupul jurnalistei Viktoria Marinova (30 ani) a fost găsit bătut și sufocat într-un parc în apropiere de Dunăre, în localitatea Ruse din Bulgaria, în cursul zilei de duminică. Jurnalista nu pare să fi avut nicio șansă de salvare.

O cunoscută jurnalistă din Bulgaria a fost găsită violată și ucisă, cazul șocând întreaga Europă. Potrivit anchetatorilor, tânăra în vârstă de 30 de ani a fost violată, bătută și apoi sufocată.

Acum, Comisia Europeană pune presiune pe Bulgaria să conducă o anchetă rapidă întrucât sute de oameni din întreaga țară o plâng pe Viktoria.

Nu există democrație fără presa liberă. Așteptăm ca investigatorii să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili”, a anunțat Comisia Europeană, citată de Mirror.

Deși nu a fost găsită nicio legătură cu anchetele desfășurate la locul de muncă, uciderea a supărat și înfuriat mulți oameni într-o țară în care locuitorii sunt fructrați din cauza corupției și a sistemului judiciar ineficient.

Citește și: Meryl Streep, scrisoare deschisă către jurnaliste: „Sunt prima linie de apărare a oamenilor liberi”

În ultimul show televizat, pe 30 septembrie, Marinova a vorbit cu doi jurnaliști care investigau o presupusă corupție cu privire la fonduri europene.

Aceasta a afirmat, mai apoi, că emisiunea sa va face o investigație similară.

Porcurorul șef care se ocupă de acest caz a declarat că un trasfer bancar în valoare de 14 milioane de euro a fost înghețat ca parte a unei investigații conduse de jurnaliștii invitați în emisiunea tinerei, fără a da alte detalii.

Nu cred sub nicio formă că această crimă a fost una întâmplătoare deoarece a avut loc la câteva zile după difuzarea emisiunii care a expus abuzul masiv de fonduri”, a afirmat o locuitoare din Ruse.

Pe de altă parte, ministrul de Interne al Bulgariei, Mladen Marinov, a precizat că nu există nicio dovadă care să sugereze o legătură între munca Viktoriei ca jurnalist și acuciderea sa.

Citește și: Jurnalistă anchetată în Arabia Saudită pentru „ținută indecentă” VIDEO

Acesta a mai spus că nu a fost găsită nicio urmă de ADN la locul crimei, care a avut loc în apropiere de o clinică psihiatrică.

Român, suspectat de uciderea jurnalistei

Potrivit Reuters, poliția bulgară a reținut un român, suspectat de uciderea jurnalistei în dimineața zilei de duminică, când ieșise la alergat.

„Putem spune că un suspect a fost reținut”, au declarat surse apropiate anchetei, fără a elabora.

Mai multe surse au declarat pentru presa internațională că suspectul ar fi un bărbat din Republica Mondolva care are și cetățenia română.

Viktoria Marinova este al treilea jurnalist ucis în Uniunea Ruopeană în ultimele 12 luni.

Daphne Caruana Galizia, cel mai cunoscut jurnalist de investigație din Malta a fost ucisă după ce o bombă i-a fost amplasată sub mașină, în timp ce jurnalistul Jan Kuciak a fost împușcat împreună cu iubita sa.

Sursă foto: Facebook

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"