Motive pentru care românii nu mănâncă micul dejun

Chiar dacă românii sunt de acord în proporție de 86% că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, doar 56% mănâncă ceva dimineața, arată un studiu dat publicității astăzi. Există desigur și motive pentru care au românii nu mănâncă micul dejun. Iată care sunt cele mai frecvent invocate.

Principalele motive pentru care românii nu mănâncă micul dejun sunt lipsa senzației de foame, lipsa timpului și teama de a nu se îngrășa, relevă rezultatele studiului regional intitulat “Micul dejun – atitudini și comportamente”, realizat de compania Herbalife. De altfel, jumătate dintre cei care mănâncă ceva dimineața spun că timpul alocat micului dejun este extrem de redus, adesea sub de 5-15 minute.

85% dintre românii care mănâncă dimineața iau micul dejun acasă, restul mâncând în drum spre serviciu sau chiar la birou. Alimentele preferate de români sunt: ouă (75%), brânză (67%), pâine și cafea (65%), iaurt (58%), unt (55%), cârnați, șuncă și proteine de origine animală (51%).

Micul dejun ideal

În privința primei mese a zile, specialiștii în nutriție recomandă ca aceasta să fie servită în primele două-trei ore după trezire și să fie compusă din circa 30% proteine, 20-30% lipide și 40-50% glucide. Chiar dacă invocăm lipsa de timp sau lipsa poftei de mâncare, micul dejun poate deveni o obișnuință, dar acest lucru se întâmplă prin voință. Cei care nu mănâncă micul dejun recunosc însă efectele negative ale acestui comportament: senzație accentuată de foame resimțită până la ora prânzului, prânz copios, lipsa de energie și concentrare în prima parte a zilei.

Ce mănâncă femeile dimineața

Femeile sunt primele care sar peste micul dejun, iar printre principalele motive invocate se numără obișnuința de a nu mânca dimineața, chiar dacă senzația de foame există, și dorința de a nu întârzia la locul de muncă. Astfel, femeile din România au înlocuit micul dejun cu o ceașcă de ceai sau de cafea.

“Este important și sănătos să mâncăm dimineața, iar acest obicei înseamnă normalitate și nu ar trebui să presupună efort din partea nimănui. Corpul se trezește sărăcit de energie după 10-12 ore și are nevoie de combustibil, pentru că în prima parte a zilei lucrăm și parcurgem o etapă extrem de activă, pentru care avem nevoie de resurse”, a declarat conf. univ. dr Corina Zugravu, medic primar de Igiena Alimentației și Nutriție.

Persoanele cu vârste între 46 și 65 de ani iau micul dejun mai des, în medie de 3-4 ori pe săptămână. De asemenea, cei cu un nivel de educație superior tind să ia micul dejun mai des comparativ cu cei cu educație medie.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Cel mai sănătos mic dejun

Cum se menține Andreea Raicu în formă. Vezi ce mic dejun îți propune.

 

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Sănătate

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: