Monica Columbeanu, părăsită şi de al treilea şofer

Doar zece zile a rezistat cel de-al treilea şofer al Monicăi Columbeanu să lucreze pentru aceasta.
Doamna Columbeanu este în căutarea altui şofer, după ce ultima sa “achiziţie" şi-a dat demisia. Motivul?  Se pare că fiţele “Scorpiei de la Izvorani" l-au scos din minţi pe Ovidiu Dumitru, care a decis să renunţe la jobul său la nici două săptămâni de la angajare.
“Aceste zile au fost un stres continuu pentru mine. Nu m-am putut acomoda cu locul de muncă pentru că şi atunci când eram liber eram stresat. Până la urmă eu am vrut să lucrez pentru domnul Irinel, nu pentru soţia sa. Monica nu m-a jignit, însă este foarte fiţoasă. Orice om mai are fiţe, dar cred că pe ale ei nu le poate suporta nimeni", a declarat Ovidiu Dumitru, miercuri, în emisiunea Acces Direct de la Antena 1.
Ovidiu Dumitru nu este singura persoană care se plânge de pretenţiile Monicăi. Probleme cu soţia lui Irinel au avut şi ceilalţi doi şoferi pe care aceasta i-a avut: Voicu Pânzar şi  Adrian Filote, aceştia renunţând la slujba lor tot din cauza comportamentului vedetei.
Adrian Filote, şoferul 2:Moni mi-a dat cu telefonul în cap"
Adrian Filote, fostul şofer al Monicăi Columbeanu, a făcut astazi o mărturisire şocantă, în cadrul emisiunii “Acces Direct" de la Antena 1.
“Eram cu Monica în maşină, vorbeam la telefon şi am greşit o stradă. Imediat, ea mi-a smuls telefonul de la ureche şi mi-a dat cu el în cap. Atunci am oprit maşina şi am lăsat-o acolo", şi-a amintit Adrian momentul în care a încheiat colaborarea cu “Scorpia de la Izvorani".
Banii au schimbat-o pe Monica
Chiar şi tatăl său, Emil Gabor a remarcat că modestia care o caracteriza pe Monica în urmă cu patru ani a dispărut, după ce aceasta a devenit soţia lui Irinel Columbeanu.  Deşi consideră că fiica sa nu este o persoană rea, Emil Gabor a declarat în cadrul emisiunii Acces Direct că "banii au schimbat-o pe Monica".
Sursa: libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: