Cum să îţi pregăteşti singură deodorantul

De Diana Sorescu pe

În fiecare dimineaţă, fiecare dintre noi avem ritualuri asemănătoare: spălat pe faţă, pe dinţi, duş şi musai antiperspirant pe axile. Află cum să ţi-l prepari singură!
Dacă produsele din comerţ nu te mulţumesc ori vrei să te dai cu un antiperspirant făcut chiar cu mânuţele tale, iată de ce ai nevoie:

Ingrediente:

–    1 / 4 ceaşcă de bicarbonat de sodiu
–    1 / 4 ceaşcă amidon de porumb
–    10 picături de ulei de arbore de ceai
–    3 picături ulei de levănţică
–    3 linguri cu pudră de talc de bebeluş

Toată procedura este extrem de simplă, iar paşii sunt uşor de urmat.

1.    Într-un bol metalic pune împreună bicarbonatul de sodiu, amidonul de porumb şi pudra de talc.

2.    Picură deasupra uleiul de arbore de ceai şi cel de levănţică. Dacă îţi doreşti un antiperspirant mai parfumat, tot ce trebuie să faci este să măreşti cantitatea de uleiuri aromate. Dacă preferi un alt miros, poţi să alegi esenţele de mentă, de portocal, cireşe ori pe cele oceanice pentru o senzaţie proapătă.

3.    Amestecă energic ingredientele, cu mâna. Rezultatul final trebuie să arate precum o cocă fermă, uniformă ca şi textură.

4.    Pune mixul într-un recipient gol de deodorant pentru subraţ. Modelează cu degetele surplusul până când va căpăta forma dorită, uşor dreptunghiulară, asemănătoare cu cea a produselor de pe piaţă.

5.    Pune-l la frigider pentru o zi sau două, până se încorporează perfect.

Ponturi:

–    Cu acest antiperspirant solid făcut în casă nu e nevoie să te dai de multe ori.
Aşadar, aplică-le pe axile maxim de două ori, cu mişcări blânde.
–    Dacă îl foloseşti corect şi respecţi cantităţile, produsul nu o să lase urme albe pe haine şi nici nu o să le îmbâcsească
–    O altă calitatea a deodorantului solid făcut de tine este că se termină mult mai greu
–    Dacă ai pielea sensibilă în zona axile, scade cantitatea de bicarbonat de sodiu la 2 linguri şi măreşte-o pe cea de amidon de porumb la 6 linguri
–    Ai grijă să depozitezi antiperspirantul în locuri răcoroase, departe de lumina soarelui sau de surse imediate de căldură

Foto: Shutterstock

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge