“Moartea lui Tarelkin”, o comedie acidă pe scena Metropolis

“Virtutea e grea, iar viciul este uşor”. Este un adevăr pe care Kobilin reuşeşte să îl redea fără niciun fel de sfială, într-un stil simplu şi original. “Tarelkin” expune dezinvolt…
… întregul proces de perpetuare a sistemului corupt din structurile statului, iar personajele ajung să se întrebe (retoric) “ce e o comunitate, un minister, un partid, altceva decât o chetă?”, dilemă care se păstrează şi astăzi… 

Piesa lui A.V. Suhovo-Kobilin este, aşadar, o satiră la adresa birocraţiei şi a sistemului poliţienesc; “o comedie acidă, cu puternice accente parodice", spun reprezentanţii teatrului Metropolis despre noua premieră.

“Tarelkin" te invită într-o intruziune pe scena politicii corupte din Rusia anilor 1800, unde virtutea este un lucru rar, iar corupţia este practicată fără nicio constrângere de toţi cei care ar trebui să reprezinte cuvâtul legii şi al verticalitaţii.

Dar piesa nu este o dramă, aşa cum am fi îndreptăţiţi să credem, datorită asemănării de circumstanţă, ci este, fără echivoc, o dovadă infailibilă a actului artistic de umor de calitate.

Kandid Kastorovici Tarelkin, interpretat de George Ivaşcu, este un funcţionar public corupt, care prestează favoruri pentru oameni influneţi ai societaţii, dispuşi să plătească bine.

Pentru că soluţia nu stă în mâinile unei singure persoane, Tarelkin trimite dosarul cu pricina la şefii mai mari.

Însă, corupţia creşte odată cu gradul şi funcţia, pentru că şeful acestuia, Maksim Kuzmici Varravin (interpretat de Doru Ana) se spală pe mâini şi aruncă întreaga vină asupra laşului Tarelkin, care decide să-şi însceneze moartea. Planul îi este însa deconspirat şi vinovatul, demascat.


Generalul Antioh Elpidiforovici Oh (Dan Aştilean) este un alt personaj de isprava care, pe lângă setea nepotolită de bani, are şi mania băuturii.

Momentele comice din secţie apar la interogatoriu, cand generalul inventează ingenios o “adevarată maşinărie” cu funcţionarii.

Aceştia sunt aşezaţi unul în spatele celuilalt cu o bâtă deasupra capului, încercând să "convingă" faptaşul să spună adevărul.

Într-o interpretare de excepţie, Ivan Antonovici Raspliuev (Radu Gabriel) este un poliţist slugarnic, dornic să îndeplinească ordinele conducerii. “Să se ducă viaţa mea de râpă, numai conducerea să fie mulţumită”.

El se află deja înaintea progresului, dar se confruntă continuu cu o foame nepotolită, în ciuda staturii lui pipernicite. “E bună onoarea, dar mai bună mâncarea", conchide el.

Personajele îşi iau în serios rolul şi nu se sfiesc să refuleze propriile frustrări şi drame interioare. Astfel, piesa este o parodie moralizatoare, iar textul, plin de efecte comice şi vorbe de haz.

Actorii poartă uniforme maro cărămiziu prăfuite ale politiei ţariste şi se potrivesc cu decorul sărăcăcios, simplu, care se muleaza perfect pentru fiecare act. Muzica de fundal este împrumutată din filmele de groază vechi.

Finalul se termină dramatic pentru funcţionarul Tarelkin. Demascat şi torturat în închisoare, acesta este eliberat la mila căpitanului Varravin, dupa ce îşi recuperează documentele compromiţătoare.

Piesa se joaca si în această seară pe scena Teatrului Metropolis, începând cu ora 19.00.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: