Miss Diaspora Models International: Cele mai frumoase femei din America vin la Sibiu!

De Unica.ro pe 17 iunie 2013

Pentru prima dată în cei opt ani de existență, concursul Miss Diaspora Models International organizează marea finală anuală în România.
După șapte ediții organizate în New York, în 2013 Sibiul va fi orașul care va găzdui concursul de frumusețe. Pe 12 iulie, pe scena amplasată în Piața Mare, vor urca 20 de tinere aspirante la titlul de Miss Diaspora Models International.
Concurentele locuiesc în Statele Unite ale Americii, dar s-au născut în țări de pe trei continente și au lucrat până în prezent ca modele, hostese și chiar actrițe în diverse producții TV.
Aspirantele la marele titlu vor sosi în România cu o săptămână înaintea finalei și vor intra într-un cantonament de pregătire, descoperind cu această ocazie tradițiile și valorile culturale ale țării noastre.
Proiectul va promova astfel România, și Sibiul în mod special, ca destinație turistică și culturală la nivel internațional în Statele Unite ale Americii și în toate țărilor ale căror reprezentante intră în competiție.
Timp de 14 zile, din momentul sosirii la aeroport și până la finalul evenimentului, modelele vor fi însoțite de camerele de filmat, înregistrările urmând să fie incluse într-un documentar ce va putea fi urmărit ulterior de telespectatori din întreaga lume.
Mai mult, fotografiile realizate în fața și în interiorul celor mai reprezentative locații cu potențial turistic din Sibiu și din împrejurimi vor compune Miss Diaspora Models Calendar, o publicație care va fi promovată în țările de origine ale participantelor.
Printre participante se află și o româncă. Mihaela Elena Williams are 21 de ani și este studentă la arte în cadrul Brooklyn College și își dorește ca, în paralel cu ascensiunea ei ca model, să deschidă o asociație care luptă pentru femeile abuzate și împotriva traficului de carne vie.
Miss Diaspora Models International reprezintă o rampă de lansare pentru tinere modele din întreaga lume ce vor avea șansa să colaboreze cu mari agenții de modelling de peste ocean.
Printre candidatele și câștigătoarele edițiilor trecute se află nume deja consacrate precum Vildane Zeneli, Cara Castonuova, Chastelyn Rodriguez și Antoaneta Berishaj.
Evenimentul este inclus pe Agenda Culturală a Municipiului Sibiu și este sprijinit de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite