6 minciuni frecvente ale bărbaţilor

Sigur, ştii deja că nu toţi bărbaţii care zic că vor suna a doua zi, o vor şi face. Află care sunt motivele pentru care mint aceştia, care sunt cele mai credibile şi utilizate minciuni, …
… dar şi ce anume îl poate da de gol pe cel mai convingător bărbat.

De ce mint bărbaţii?

Potrivit lor, bărbaţii mint din cauza noastră, a femeilor. Noi suntem cele care nu reacţionează pozitiv în faţa adevărului, chiar dacă adevărul presupune că el tocmai a măsurat-o din priviri pe prietena ta cea mai bună.

Motivul 1: Minciuna izvorâtă din interes

Aşadar, unii bărbaţii mint din interes. Nu-ţi va spune că abia a plecat de acasă atunci când tu îl suni de la locul întâlnirii şi nici că înainte de tine s-a mai culcat cu doar două femei. În opinia lui, a omite anumite informatii nu reprezintă o minciună. Dacă alege să mintă şi să spună că este blocat în trafic şi, respectiv, că a făcut sex cu o duzină de femei, o face pentru a evita o ceartă şi pentru a-şi şlefui imaginea de adevărat macho.

Motivul 2: Minciuna izvorâtă din iubire

Alţi bărbaţi mint însă din iubire. Atunci când te vede emoţionată după două ore de sală şi-l întrebi dacă “se vede mai lucrat abdomenul”, fii sigură că nu-ţi va răspunde “nu, nu observ vreo îmbunătăţire”. De ce? Pentru că te iubeşte şi nu vrea să te rănească. Desigur, se gândeşte şi la el. Dacă te deprimă cu răspunsul lui, cine va suporta consecinţele? El, chiar dacă nu ne place să recunoaştem.

Cosmin spune că există un raport de putere într-o relaţie, iar femeia deţine controlul. Chit că e vorba de planurile de weekend sau de ce poziţii de sex mai încercaţi, tu eşti cea care trebuie să-şi dea acordul pentru a pune totul în practică. Motivul pentru care şi iubitul tău lasă la latitudinea ta aproape totul este simplu: atâta timp cât tu eşti mulţumită şi el va fi mulţumit.

Motivul 3: Minciuna izvorâtă din bune intenţii

Andrei crede că tuturor femeilor le place să fie măgulite. “Anumite minciuni sunt folosite pentru a satisface aşteptările femeilor, care simt mereu nevoia de confirmare. Alteori minţim şi pentru  a primi ceva în schimb: aprecierea lor, respectul lor, confirmarea masculinităţii sau o partidă sex. Şi noi avem o nevoie continuă de validare, aşa că minţim pentru a fi minţiţi”, explică Andrei.

Ei bine, bărbatul minte de dragul tău, al lui şi, într-un final, al vostru în legătură cu aproape orice.

Minciunile des utilizate de bărbaţi şi reacţiile care-i dau de gol

1. “Ai nişte ochi superbi”

La prima întâlnire bărbatul îţi face foarte multe complimente. Oricât de tentată ai fi să le crezi, ele pot avea un singur scop, să-ţi coboare garda cât mai jos.

Cum depistezi minciuna: Fii atentă la contextul în care îţi face complimentele. Dacă se petrec seara la cină şi sunt urmate de o mână pe picior, complimentul nu e decât un mijloc de a obţine ceva.

Dacă îţi face un compliment când te aştepţi mai puţin, dimineaţa la o cafea, iar complimentul conţine un detaliu semnificativ, cel mai probabil, este sincer.

2. “Vreau să ies cu prietenii tăi, dar mă doare stomacul”

Ei bine, orice scuză folosită în exces are potenţial de minciuna.

Cum depistezi minciuna: Dacă nu propune chiar el o nouă întâlnire cu prietenii tăi după ce i-a cunoscut, cel mai probabil, nu i-a plăcut prea tare. Mai mult, o scuză pregătită de fiecare dată când îl inviţi la o ieşire cu prietenii, înseamnă că nu i-a plăcut pe aceştia deloc.

3. “Sunt prea obosit pentru sex”

Mihai spune că un bărbat are mereu energie pentru sex, în ciuda problemelor, mai ales dacă are vârsta sub 25 de ani. Ce ar putea să determine un bărbat să spună că este prea obosit? Femeia care face propunerea…

Cum depistezi minciuna: Întreabă-te cum au mers ultimele voastre partide de sex şi care au fost reacţiile lui post act. “O atitudine rece după sex denotă că bărbatul nu a fost foarte impresionat”, spune Cosmin.

Aşadar, întrebă-l pe iubitul tău cât de satisfăcut este în dormitor. Dacă nu-l vezi foarte convins de “performanţele” tale şi foloseşte cuvântul “ok” în descriere, trage semnalul de alarmă.

La fel e cazul să faci şi dacă iubitul tău face referire la o altă partidă de sex, atunci când o descrie pe actuala.

4. “Arăţi bine aşa, dar îmi plăcea mai mult părul tău lung”

Nu orice schimbare de look îl va încânta pe iubitul tău. Bărbaţii preferă, în general, aspectul natural al unei femei. În opinia lor, orice schimbare în ceea ce priveşte părul înseamnă un posibil atac al naturaleţii acestuia. Aşadar, nu e culoarea în sine de vină, ci faptul că ai renunţat la culoarea (mai) naturală a părului.

Cum depistezi minciuna: Orice remarcă legată de schimbările tale de look urmată de un “dar”, înseamnă că nu-i place deloc schimbarea. Totodată, nu-i sincer în legătură cu noul tău look nici dacă aprecierea lui sună ceva în genul: “Mă bucur pentru tine. Să-ţi fie de bine”.

În principiu, dacă nu sare el să-ţi spună cât de bine îţi stă atunci când te vede, cel mai probabil se gândeşte la o formulare mai puţin “dureroasă”.

5. “Sigur că vreau să petrecem Crăciunul cu ai tăi”

Nu ai nevoie de metodă de depistare a acestei minciuni. Niciun bărbat nu doreşte să meargă în vizită la socrii, mai ales de Sărbători, atunci când ar putea fi în pat cu tine, fără să aveţi de respectat vreun program. Aşadar, pentru el vizita la părinţi nu este decât o tradiţie ce trebuie îndeplinită.

6. “Nu se văd kilogramele în plus, serios!”

Dacă tu le vezi, şi el le vede, te asigur. Din păcate, remarcă şi ei aspectul de portocală şi celulita, dar, spre deosebire de tine, ei le consideră trăsături normale ale corpului unei femei. Aşadar sunt dispuşi să le accepte. Totuşi, nu te culca pe-o ureche. Pentru ei este inacceptabil să te vadă total dezinteresată de felul în care arăţi.

Ce trebuie să ai în vedere atunci când l-ai prins cu minciuna? Efortul de a le compune denotă că ţine la tine şi vrea să-l vezi cu ochi buni. Nu orice mijloace sunt însă scuzabile, chiar dacă scopul eşti Tu.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Relaţii
Vă recomandăm: