Mihaela Rădulescu petrece Crăciunul în familia Antena 1

De Nicoleta Galeteanu pe 23 decembrie 2009

În prima zi de Crăciun, Mihaela Rădulescu revine la Antena 1 cu o ediţie specială de Sărbători pentru cei care vor petrece ziua de 25 decembrie la televizor.
Un show inedit care promite patru ore de divertisment, în care invitaţii speciali se vor grupa în patru găşti, conduse fiecare de câte un Moş.  
 
Competiţia îi aduce faţă în faţă pe Mateo, Marius Ciprian Pop, Sorinel Pustiu’ şi Raoul, care se vor „lupta” pentru titlul de „cel mai tare Moş Craciun” şi fiecare va susţine un anumit gen muzical.

Fiecare va avea ajutoare de nădejde din partea altor artişti cunoscuţi, precum Andra, Ovidiu Komornik, Nico, Andreea Bănică, Mirabela Dauer, Mădălina Manole, Carmen Trandafir, Marcel Pavel, Anda Adam sau Irina Loghin.
 
De asemenea, în cadrul aceleiaşi ediţii, Mihaela Rădulescu va oferi invitaţilor săi trofeele RoMandria, o parte dintre aceste premii fiind decernată la ediţia specială din 1 decembrie. Printre aceştia se număra Iris şi Dida Drăgan, care va interpreta două melodii în duet cu Bodo şi Irina Loghin.
 
Emisiunea „Crăciun în familie” va fi difuzată vineri, 25 decembrie, de la orele 14.00 la 16.00 şi de la 17.00 la 19.00.
 
Foto: PR

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani