Celebrul nutriţionist Michel Montignac a murit

De Stela Moisescu pe 26 august 2010

Autorul celebrei cure de slăbire care îi poartă numele, Michel Montignac, s-a stins din viaţă, răpus de o boală îndelungată, la vârsta de 66 de ani. Acesta a decedat duminica trecută…

… în locuinţa sa din oraşul francez Annemasse, informează Mediafax, iar înmormântarea, organizată într-un cadru intim, va avea loc săptămâna aceasta.

Născut în Franţa, în anul 1944, Michel Montignac a avut probleme cu greutatea încă de mic copil, fapt care l-a determinat, în anii ‘70, să înceapă o serie de cercetări în domeniul nutriţiei.

Astfel, câţiva ani mai târziu, pune bazele dietei sale disociate, care a adus o modificare radicală faţă de regimurile tradiţionale, bazate pe alimentaţia hipocalorică. Michel Montignac este primul care propune folosirea Indicelui Glicemic pentru slăbire, înainte, aceste valori fiind folosite numai de diabetici.

Dieta nutriţionistului francez a avut un mare succes în lume, cărţiile lui fiind traduse în 25 de limbi şi publicate în 42 de ţări.

Michel Montignac a venit şi în România, în mai 2009, când a participat la seminarul „Mănânc, slăbesc şi mă menţin”, organizat în Bucureşti.

Foto: Agerpres

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital