Menopauza: Cum să eviţi simptomele neplăcute

Bufeuri, stări depresive, nervozitate, insomnii, dureri… Numai când auzi te cuprinde teama. Or, nu e neapărat să treacă fiecare femeie prin așa ceva. Căci menopauza nu e altceva decât o altă etapă importantă în viaţa noastră.
Ea reprezintă momentul de răscruce al opririi definitive a ciclului menstrual, adică al trecerii de la perioada fertilă la cea sterilă. Prin urmare, în afara faptului că nu mai poate aduce pe lume copii și nu mai are menstre, femeia este perfect normală, sănătoasă, capabilă să-și trăiască viaţa la fel ca și până atunci.

Să credem în miturile despre menopauză?

Mama, bunica, mătușa, vecina sau cine știe care altă doamnă bine intenţionată tind să exagereze atunci când vine vorba despre intrarea în perioada de trecere către menopauză. E foarte adevărat că schimbările hormonale care se produc în organism pot declanșa diverse simptome, însă, multe dintre femei aproape că nici nu le bagă în seamă. Este cam la fel ca atunci când organismul unei fetiţe se pregătește pentru următorul pas, adică pentru trecerea la pubertate. Și de data aceasta trupul femeii suferă anumite modificări, cauzate, în principal, de oprirea definitivă a activităţii ovarelor. În general, în jurul vârstei de 45 de ani, uneori chiar mai devreme, încep să apară dereglări ale ciclului menstrual. Și asta pentru că, în paralel, are loc și o încetinire a funcţiilor hormonale, numită de specialiști climacteriu. De aici și posibilele semne pe care ar trebui să le luăm în considerare: bufeuri, depresii, insomnie, dureri de oase, migrene, incontinenţă urinară, disconfort în timpul actului sexual, palpitaţii, hipertensiune, osteoporoză, modificări ale formei și consistenţei sânilor. Pentru a nu se agrava astfel de stări, trebuie să dăm fuga la medic încă de la primele semne de disconfort.

Dragostea la menopauză

Una dintre cel mai des întâlnite probleme ale femeilor care se apropie cu pași repezi de menopauză este viaţa sexuală. Rușinea și teama de a fi ridiculizate sunt principalele cauze pentru care femeile evită acest subiect, mai ales în faţa specialiștilor. Or, relaţia de cuplu joacă un rol foarte important în menţinerea tonusului, a stării de bine și a echilibrului hormonal. De ce să nu dai frâu liber dorinţei?! E drept că, din cauza nivelului tot mai scăzut de estrogen, vaginul nu se mai lubrifiază la fel de bine ca în urmă cu ceva vreme, devine mai sensibil și mai puţin elastic, motiv pentru care, în timpul actului sexual, pot apărea neplăceri ce duc, în timp, la pierderea apetitului. Pe de altă parte, dorinţa crește. Tot ce trebuie să faci este să discuţi deschis atât cu partenerul de viaţă, cât și cu medicul de specialitate. Acesta din urmă va ști să-ţi recomande, fie un tratament hormonal bine ales, fie remedii locale, precum gelurile lubrifiante. Și iată cum, indiferent de vârstă, dragostea nu moare!

Cums capi de simptomele neplăcute la menopauză

La primele semne de întrebare care se ridică asupra stării tale de bine, chiar în perioada de tranziţie către menopauză și nu după instalarea ei definitivă, trebuie să iei legătura cu medicul. De obicei, acesta îţi recomandă un set de analize pentru a afla dacă ai nevoie de un tratament de înlocuire a hormonilor sau nu. În general, setul de teste include: anamneza și examinarea fizică, prelevare de ţesut cervical, mamogramă, analize de sânge, test al densităţii osoase. În funcţie de rezultate, medicul prescrie tratamentul potrivit și oferă sfaturi utile pentru a depăși mai ușor, fără stres, acest moment important.
Atenţie!
Mai mult calciu și exercițiu fizic sunt primordiale pentru un trai fericit la menopauză.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: