Medalia Fields pentru matematică a fost furată la scurt timp după ce a fost înmânată laureatului

De Oana Savin pe 03 august 2018
Medalia Fields pentru matematică, ce i-a revenit anul acesta unui kurd iranian refugiat în Marea Britanie, Caucher Birkar, a fost furată la scurt timp după ce i-a fost înmânată acestuia.

Se pare că matematicianul a lăsat medalia pe o masă, într-o geantă, alături de telefonul mobil și portofel. Ulterior, geanta a fost găsită, însă atât medalia cât și portofelul lipseau, potrivit The Guardian.

Poliția a deschis o anchetă în acest sens, iar organizatorii au declarat că regretă incidentul.

Profesor la Universitatea Cambridge, Caucher Birkar a fost recompensat cu medalia Fields pentru contribuţia sa la studiile geometrice privind planul Fano.

Citește și: Rolling Stones va lansa un nou album ce va fi comercializat în scopuri caritabile

Anul acesta, alături de Birkar, în vârstă de 40 de ani, au mai primit medalia Fields germanul Peter Scholze, în vârstă de 30 de ani, italianul Alessio Figalli, care lucrează în Franţa, şi indo-australianul Akshay Venkatesh.

Peter Scholze, profesor la Universitatea din Bonn, a primit medalia Fields pentru studiile sale din domeniul aritmeticii şi geometriei algebrice, Alessio Figalli, în vârstă de 34 de ani, a fost recompensat pentru contribuţia la teoria transportului optimal, iar Akshay Venkatesh, în vârstă de 36 de ani, pentru lucrările sale privind teoria analitică a numerelor.

Medaliile au fost înmânate în timpul ceremoniei de închidere a Congresului internaţional al matematicienilor, organizat o dată la patru ani încă de la începutul secolului al XIX-lea şi care anul acesta a reunit aproximativ 3.000 de participanţi.

Citește și: Un cuplu de pensionari a câștigat 65 milioane de euro la loterie

Medalia Fields este atribuită începând din 1936 unui număr de cel mult patru matematicieni mai tineri de 40 de ani.

Acest premiu, denumit deseori „premiul Nobel în matematică”, a fost propus în anul 1923 de canadianul John Charles Fields, care și-a donat averea pentru a finanța această recompensă.

Sursă foto: Twitter

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"