Matt Highley – fost barman, actual acţionar al Clubului Mojo

Este din Manchester, a lucrat câţiva ani buni ca barman acolo, dar şi aici. Este pasionat de muzică şi şi-a deschis în an de criză o afacere aici. Pe Matthew Highley…
l-am întâlnit într-o seară în club Mojo.

De fapt, l-am ascultat, fiind vocalistul trupei care cântă acolo live şi totodată acţionar al "Mojo Music", clubul pe care el şi alţi doi parteneri l-au inaugurat în această toamnă.

Aşa că între două reprezentanţii pe scenă l-am rugat să ne vorbească puţin despre trupă, despre pasiunea lui pentru muzică, despre el.
 
Pentru cine vrea să afle mai multe despre Matt sau pur şi simplu să asculte muzică de calitate, Mojo Music este deschis până noaptea târziu, iar pe el îl poţi asculta vineri şi sâmbătă pe scena de acolo.

Cum a apărut trupa The Mojo şi de unde provine numele pe care îl poartă?
 
Cuvântul exprimă practic ceea ce defineşte muzica noastră, un fel de farmec sau magie, dacă vrei, inspirată din frumuseţea muzicii pe care o cântăm.  
 
Cum te-ai cunoscut cu cei care acum îţi sunt colegi de trupă şi cine a venit cu ideea colaborării muzicale?
 
Ei bine, colaborarea noastră a fost o întâmplare. Yogi, care cântă la chitară, şi Ionuţ, cel de la tobe, cântau pe vremea aia în trupa Verde’n faţă şi pentru că solistul lor era bolnav, i-am ţinut eu locul în concert.

De-atunci ne-am hotărât să formăm o trupă, care s-a numit la început "The light fantastic", până când i-am schimbat numele în "The Mojo”, cu membri care sunt acum Dani şi Yogi (chitară), Ionuţ (tobe), Vlad (bass) şi Sorin (orgă).
 
Cărui gen de public te adresezi? Cine aculta muzica voastră?
 
Muzica pe care o cântăm noi este adresată tuturor. Nu ne selectăm publicul, dar se adresează cu precădere celor care apreciază muzica bună şi autentică.  

Cânţi de ceva timp în România. Cum ţi se par românii? Ai fani aici?  
 
Într-adevăr, cânt de câţiva ani în România şi, sincer, sunt foarte încântat să ştiu ca am fani aici si aş vrea să le mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-au oferit de-a lungul anilor.  
 
Artiştii români preferă să plece din ţară, în timp ce tu ai ales să locuieşti în România. De ce ai ales să te stabileşti aici?  
 
De fapt, nu am ales pur şi simplu să ma stabilesc in Romania. Am venit să ajut un prieten cu afacerea pe care o are aici, dar, cum se pare, această ocazie a implicat şi planuri mai serioase. Atunci am format trupa şi anul acesta am reuşit să deschidem şi clubul "Mojo Music“.
 
Ai momente în care te gândeşti să părăseşti România şi să te întorci în Manchester? Ce anume te-ar determina să te întorci? Ce nu îţi place aici?

Aşa cum o ştim cu toţii, România este departe de a fi tărâmul perfect în care să locuieşti, însă nici Marea Britanie si nicio altă ţară nu este. Peste tot vei întâlni lucruri urâte, dar există, de asemenea, şi lucruri bune. Totusi, imi place Romania, asa că planurile de viitor pe care le am mi-am propus să le realizez aici.  
   
Ce crezi despre industria muzicală românească? Admiri vreo trupă sau asculţi în mod deosebit un anumit cântăreţ?  
 
Chiar există câteva trupe care îmi plac foarte mult şi le ascult de câte ori am ocazia. "Omul cu şobolani”, "Proconsul”, "Holograf”, sunt doar câteva dintre ele, dar sunt si un mare fan al trupei "Taxi”.  

Însă, industria muzicală românească este încă subdezvoltată şi se află, aş putea spune, abia la început. Are nevoie de îmbunătăţiri şi investiţii serioase.  
Cu toate astea, constat cu bucurie că numeroase formaţii româneşti bune împrumută din stilul specific al trupelor britanice şi îşi adaptează efectele de sunet.  

Anul 2009 a fost un an dificil pentru toate afacerile. De ce ai ales să deschizi un club tocmai acum?
 
Sincer, când am ales să dechidem clubul am plecat de la ideea că piaţa duce lipsă de cluburi simple în care să asculţi muzică live, mai ales că localurile de acest gen sunt apreciate de români. Am făcut atunci un adevărat concept, nu doar un club.  

Organizăm evenimente live în fiecare seară, pe parcursul întregii săptămâni şi încercăm să punem atât muzică nouă, cât şi veche. Este un mix pe care nu l-am mai întâlnit până acum în niciun alt club şi pe care nu l-a mai abordat nicio altă trupă de aici.  
 
Ce aduce nou clubul "Mojo Music"? Bucureştenii sunt interesaţi să viziteze clubul vostru?

Este "doar" un loc în care te poţi distra pe cinste şi te poţi simţi foarte bine. Cu toate astea, avem o politică foarte strictă: este interzis drogurilor şi… idioţilor. Este un loc în care au voie doar oamenii de calitate care ascultă muzică de calitate.  
 
Ai şi alte preocupări în afară de muzică? Îţi place sportul, politica?  

Dintre cele două, aleg cu siguranţă sportul. Sunt un fan devotat al echipei mele naţionale, Manchester City.
 
Ce surprize aţi rezervat ascultătorilor şi clienţilor voştri la sfârşit de an? Pregătiţi concerte, poate un album?
 
Pentru Sărbători, lucrăm la câteva melodii de Crăciun, iar pentru anul viitor avem câteva proiecte pe care le pregătim.  

De asemenea, în curând eu, Dani and Yogi vom începe să cântăm în fiecare săptămână în Acoustic Lounge, separeul de la etajul Clubului Mojo. Doar o voce, două chitări şi cele mai frumoase melodii care ne plac.  
 
Vă gândiţi să compuneţi propria muzică?  
 
Sincer, suntem departe de a ne gândi să scoatem albume, dar am lucrat pe parcursul anului la un repertoriu propriu şi am terminat câteva piese de care pot spune că suntem foarte mândri.  
 
Anul viitor sperăm să reuşim să scoatem un album demonstrativ, însă este destul de greu să găsim timp pentru asta…   

Mojo Music Club
Str. Gabroveni, nr. 14
0766.263.500

Foto: George Ioniţă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: