Martin Sheen

De Corina Buhagiar pe 03 august 2010

Actorul american s-a născut pe 3 august 1940 în Ohia USA. A fost al şaptelea din cei zece copii ai unui emigrant spaniol şi ai unei irlandeze. În copilărie îi amuza pe ceilalţi…
cântând cântecele lui Frank Sinatra. Martin Sheen şi-a câştigat populariatea o dată cu „Apocalypse Now” a lui Francis Ford Copola, dar şi cu „Wall Street” sau „Cach Me If You Can”.

Publicul american este foarte obişnuit să îl vadă pe Sheen în rolul Preşedintelui american. Martin este căsătorit şi are 4 copii.

Dintre toţi, preferatul său este Charlie Sheen, alături de care a apărut de mai multe ori în diverse producţii. „Nici un tată n-a fost vreodată mai mândru de fiu său. Păstrez trofeele lui Charlie mai cu drag decât pe ale mele însumi. Chiar dacă n-ar fi fost fiul meu, tot ar fi fost prietenul meu cel mai bun.”

Foto: Nortfoto

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"