Ligia Munteanu: „Ducem lipsa de autenticitate”

De Unica.ro pe 12 martie 2018
După doctoratul în economie, Ligia Munteanu, realizatorul și prezentatorul emisiunii Jurnal economic de la Digi 24, a făcut cursuri de voce și comunicare. Pentru că, deși a studiat mereu științele exacte, în adâncul sufletului și-a dorit să facă televiziune sau teatru.

In copilărie și adolescență, ce meserie visai să ai? Pentru ce te pregăteai în liceu?

Am studiat mereu stiintele exacte, participam la olimpiade nationale de matematica, dar in adancul sufletului meu stiam ca vreau sa fac televiziune sau teatru. Imi placeau studiile reale pentru ca prin intermediul lor descopeream lumea din jur, matematica se afla la baza oricarei structuri fizice din aceasta lume si este un domeniu fascinant. Insa, nu mi-am dorit niciodata o cariera in domeniu.

Cum ai ajuns în televiziune?

Am gasit un anunt in ziarul local, de la TVR Iasi, unde scria ca se cauta un reporter. Era in timpul studiilor de master. Nu am luat atunci postul din anunt, dar am primit curand o propunere de colaborare si asa a inceput totul.

Care este cel mai plăcut lucru în meseria de jurnalist de știri? Dar cel care-ți displace cel mai mult?

Imi place dinamica, faptul ca mereu lucrez cu lucruri noi.  Ce nu-mi place? Politica, cel putin cea facuta in Romania.

Care a fost cel mai emoționant moment din cariera ta?

Sunt multe… si am emotii aproape la fiecare emisiune, cred ca fac bine emotiile intr-o anumita doza, evita plafonarea.

Dacă nu ai avea această ocupație, ce altceva ți-ar plăcea să faci?

Nu mi-ar placea alta meserie si nu vreau alta ocupatie. Televiziune vreau sa fac. Pe langa, poate, doar alte activitati legate de asta, cum ar fi teatru, colaborari de imagine si comunicare.

Se vorbește mult despre fake news în ultimii ani. Ce ai sfătui un telespectator/cititor etc. să facă pentru a obține o imagine cât mai apropiată de real în legătură cu un subiect controversat?

Educatia este cuvantul cheie in abordarea acestor stiri false, fakenews. De fapt, fenomenul se bazeaza pe o lipsa de informare, pe un mecanism automatizat al oamenilor de a prelua de buna o anumita idee fara a mai pune intrebari. E bine sa intrebam mereu: De ce? Cum asa? De unde vine asta? Cine este cel care a scris sau a spus? Si cel mai important, sa spunem NU. E bine sa spunem NU, NU CRED. Cel putin pana nu verificam.

Se spune despre știriști că nu au voie să rostească anumite cuvinte? E adevărat sau e… fakenews?

In direct sau in viata de zi cu zi? In general, daca ai argumente e bine sa spui ce crezi. Ducem lipsa de autenticitate, de opinii proprii formulate argumentat, chiar daca uneori ar putea fi contra curentului de masa.

Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai învățat lucrând la Știri?

Am invatat ca cel mai important lucru intr-un moment de tensiune este sa iti acorzi o clipa, sa respiri si sa ai incredere in tine. Din acea stare vei sti mereu ce ai de facut.

Ce personalitate ți-ar plăcea să ai în platou pentru a o intervieva?

Elon Musk.

Care este întrebarea pe care ți-ar plăcea să o primești și care ar fi răspunsul?

As vrea sa nu ma astept la intrebare si sa ma surprinda chiar si pe mine raspunsul.

Pe Ligia Munteanu o poți vedea la Jurnal Economic de luni până vineri, de la ora 22.00, la Digi24.

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"