Liber la comoara baronului Brukenthal

De Unica.ro pe 06 decembrie 2006

O comoara nepretuita atrage de la inceputul lunii decembrie valuri de vizitatori la Muzeul National Brukenthal din Sibiu: cele 19 tablouri formand o colectie a baronului Samuel von Brukenthal,…
…colectie readusa aici dupa mai mult de o jumatate de secol, cat s-a aflat in „exil”.

Buricul cultural al Transilvaniei

Daca planuiti o calatorie in Transilvania, neaparat faceti un popas la Sibiu. Din 1 decembrie, la Muzeul National Brukenthal s-a deschis noua expozitie, cu cele 19 tablouri celebre revenite acasa.

Lucrarile au fost mutate de comunisti in 1948 la Muzeul de Arta al Republicii Populare Romania, muzeu unde ramasesera pana acum, cand au revenit cu mare fast – o retrocedare mult asteptata si marcata de multa emotie.

In schimbul unui bilet care costa 6 lei, veti putea vedea atat aceste tablouri, dar si celelalte expozitii ale muzeului, printre care „Rembrandt, maestru al luminii si al umbrei”, reunind o suta de gravuri originale, adica o treime din creatiile maestrului olandez.

Bucuria regasirii

„Veti observa reinnoirea, veti observa ca acest muzeu se scutura de praf si cauta sa devina european”, spune Sabin Luca, directorul Muzeului National Brukenthal. Chiar si primarul Sibiului Klaus Johannis s-a aratat emotionat de intoarcerea tablourilor dupa lungul exil.   

„Aceasta colectie care se compune din tablourile care au stat peste 50 de ani departe, plus cele patru disparute si recuperate, formeaza cea mai valoroasa colectie de opere de arta ale Sibiului.

Faptul ca au stat o vreme departe de Sibiu le face si mai importante. Intotdeauna cand pierzi un lucru drag si il regasesti, iti este si mai drag”, a marturisit primarul Johannis, adaugand ca indiferent ce s-ar mai putea intampla de-a lungul anului 2007 in Capitala Culturala Europeana, acesta va ramane cel mai important vernisaj.

Tinerii, interes maxim


In prima zi in care s-a putut vizita expozitia, s-au vandut 750 de bilete, ceea ce inseamna o medie de 125 de persoane pe ora, in grupuri de cate maxim 25 de persoane.

Tablourile se afla la etajul al doilea al muzeului. Mai intai, vizitatorul poposeste intr-o sala de asteptare, unde pe perete este proiectat un film despre lucrarile expuse, iar din boxe rasuna concerte ale lui Mozart.

Lucrarile sunt expuse in cinci sali intunecoase, cu draperiile trase si luminile stinse. Picturile sunt asezate in dulapuri securizate, din sticla, iluminate cu niste spoturi speciale, conditiile de vizionare fiind de o calitate exceptionala.

Dintre toate tablourile, doar doua, de dimensiuni foarte mari, nu se afla in dulapuri si pot fi privite direct, nu prin geamul protector. Vizitatorii pot face fotografii, dar numai fara blitz, care ar dauna lucrarilor vechi de secole.

Toate cele 19 tablouri sunt excelent intretinute, de parca n-ar fi trecut peste ele sute de ani. „Starea lor este superba din punct de vedere al conservarii si de aceea le multumim colegilor de la Muzeul National de Arta al Romaniei.

Exact fiindca si noi dorim sa le conservam bine in continuare, vom face apel la vizitatori sa respecte regulile impuse”, a spus Sabin Luca, directorul Muzeului National Brukenthal.

Pe timpul iernii, muzeul poate fi vizitat de miercuri pana duminica, intre orele 10-16.

Foto: Mediafax

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional