Ce legături uimitoare există între orgasm şi fizicul tău

De Stela Moisescu pe 24 mai 2011

Se ştie că orgasmul influenţează modul în care arăţi. Poate de aceea s-a lansat produsul cosmetic care se numeşte „Orgasm”, un iluminator, care promite să…
… ascundă imperfecţiunile tenului şi să-i dea o strălucire aparte. Cam acesta este şi efectul unui orgasm autentic, numai că el nu ascunde, ci îndepărtează şi este gratuit, spre deosebire de omonimul său, pe care îl poţi comanda de pe Amazon la preţul de 29 de dolari!

Orgasmul şi tenul

Sexologii au conchis: orgasmul te face mai tânără şi mai frumoasă! Potrivit unui studiu scoţian, sexul de trei ori pe zi îţi oferă un chip mai tânăr cu până la patru ani.

Endorfinele care îţi inundă corpul după un orgasm îţi îmbogăţesc producţia de colagen, iar asta se vede pe faţa ta, prin reducerea ridurilor. Orgasmul îţi face pielea mai elastică, dar ţi-o şi hidratează, datorită uleiurilor pe care le eliberezi în timpul unui orgasm!

Tot în timpul unui orgasm circulaţia sângelui se înteteşte, astfel că şi rădăcinile firelor de păr beneficiază, tu având un păr mai sănătos.

Orgasmul şi trupul

Potrivit unui studiu, modul în care mergi poate dezvălui celor din jurul tău cât de orgasmică eşti. Cercetătorii implicaţi în studiu au putut prezice cu o precizie de 81% dacă femeile pot avea sau nu orgasm vaginal, doar analizându-le mersul. Se pare că femeile care au orgasm vaginal în mod regulat fac paşii mai mari şi îşi mişcă şolduri într-un mod mai accentuat atunci când merg.

Care este explicaţia? Ei bine, cercetătorii au venit cu mai multe ipoteze. De exemplu, fizicul tău suferă modificări atunci când te bucuri de orgasme vaginale regulate, pentru că ele antrenează musculatura pelviană. Mai apoi, se mai presupune că abilitatea de a atinge orgasmul vaginal cu uşurinţă este înnăscută, datorită unei bune musculaturi pelviene. În orice caz, atât disfuncţiile sexuale, cât şi mersul sunt asociate cu muşchii din zona pelvisului, spun specialiştii.

Desigur, există şi o explicaţie psihologică. Femeile care se bucură de orgasme vaginale au o încredere de sine mai mare, care se reflectă şi în modul în care merg: mai libere, mai sigure şi determinate.

Foto: Shutterstock

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite