Lady Gaga şi colecţia ei de peruci

De Diana Sorescu pe 04 august 2010

Excentrica Lady Gaga are pasiuni mai puţin obişnuite, printre care şi perucile. Vedeta are peste 20 şi le poartă peste tot, aşa că rar o vezi afisându-şi părul natural.

Domnişoara Germanotta, adică Lady Gaga, adoră perucile, iar de asta ne-am dat seama cu toţii. Şi dacă nu existau pozele paparazzi, nu cred că am fi ştiut vreodată cum arată podoabă sa capilară naturală (vedeta e blondă cu părul semi-ondulat, destul de scurt).
„Am peste 20 de modele diferite de peruci.  În felul asta mă pot bucura zilnic de altă coafură fără să trebuiască să merg la salon sau la stilist. Nu-i aşa că e minunat? Totodată optez pentru peruci în funcţie de starea mea de spirit din ziua respectivă. Îmi place să mă prezint publicului cu ţinute şi peruci care să reflecte cu exactitate ce simt în interior”, a declarat Gaga unei publicaţii britanice.
De asemenea, artista crede că fiecare model de perucă are personalitate proprie, iar atunci când le poartă pe cap împrumută câte ceva din trăsăturile accesoriului cu cosiţe: „Peruca mea roşie şi creaţă e nebună şi sălbatică, iar atunci când o aleg am un feeling fantastic!”.
Mă întreb cum se simte când poartă perucile gigant împodobite cu dantelă, ori peruca „granny style” ce ne aminteşte de coafurile bunicii!

Peruci scandalos de neobişnuite

De obicei, Gaga preferă perucile blonde, cu diverse şuviţe vopsite colorat: roşu, verde, mov, galben solar. De cele mai multe ori le asortează pălării şi măşti în cele mai ciudate forme şi din cele mai nonconformiste materiale: homari din cristale, şepci din plastic, nasturi supradimensionaţi înveliţi în păr etc.
  
Tot ea a făcut celebră peruca blond platinat, cu păr lung şi drept, breton, plus o fundă XXL realizată tot din şuviţe. 
Dacă la început publicul a fost şocat de apariţiile inedite ale cântăreţei, acum parcă e ciudat să o vezi îmbrăcată cât de cât normal şi cu peruci simple, decente. Fenomenul Lady Gaga prinde, iar extravaganţele ei sunt admirate de mulţi.
Vezi Galeria Foto şi descoperă o parte din perucile purtate de Lady Gaga!

Foto: Hepta, Northphoto

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"