La 90 de ani încă regizează filme. Citește povestea lui Agnes Varda

De Ioana Ilie pe 16 mai 2018
Agnes Varda, regizoare, scenaristă, editoare și fotografă, împlinește 90 de ani la sfârșitul lunii și va fi celebrată, între 18 și 20 mai, la cinematograful Elvira Popescu din București, cu un eveniment-retrospectivă, în cadrul căruia vor fi proiectate trei dintre filmele artistei din ultimii 60 de ani.

Agnes Varda s-a născut la Bruxelles pe 30 mai 1928, dar a copilărit pe Riviera Franceză. Înainte de a se dedica filmului, a fost pasionată de fotografie, literatură și artă. Cele peste 50 de filme ale sale, aflate la granița dintre documentar și ficțiune, au abordat teme politice și sociale, apropierea de oameni simpli sau povești ale unor comunități marginalizate și au consacrat-o ca pionieră a cinematografiei feministe.

Agnès Varda self-portrait_www.bfi.org.uk

Agnes Varda self-portrait, sursă foto: www.bfi.org.uk.

Primul lung metraj, „La pointe courte”, despre locuitorii unui sat din sudul Franței, l-a realizat în 1954 și i-a adus în timp porecla „bunica noului val francez”. Într-un interviu acordat pentru The Telegraph, Agnes spune că a fost numită așa când avea doar 30 de ani. „Am început să îmbătrânesc la o vârstă fragedă. (…) Am văzut foarte puține filme, care mi-au dat, într-un fel, naivitatea și îndrăzneala să fac ce am făcut. (…) Nu cred în inspirația care vine din senin, dacă nu apare din interiorul corpului tău și din experiența imediată a vieții tale. (…) Mi se pare că filmez mai obiectiv, cu cât sunt mai motivată de ce filmez.

Veterana regizoare belgiană spune că mentorii săi au fost Michelangelo Antonioni și Alain Resnais și este cunoscută pentru producții precum „Cleo from 5 to 7”, din 1962, „Le Bonheur” din 1965, „Lions Love”, din 1969, „Sans toit ni loi”, din 1985, „The Beaches of Agnes”, din 2008, dar şi pentru serialul „Agnes de ci de la Varda”, din 2011.

O sursă importantă de inspirație pentru artistă este marea. „Amintirile sunt ca nisipul în palme”, spune regizoarea într-un interviu pentru The Guardian. „Păstrez câteva și celelalte dispar. Plajele sunt firul comun și este adevărat că am fost pe plaje toată viața mea. Știu că dacă am nevoie un loc ideal, plaja este locul perfect pentru mine. (…) Este plăcerea de a privi plaja, adică să te uiți la cer și la mare și dacă mergi la ore diferite, lumina și clima sunt diferite. Lumina poate fi albă sau plată. Îmi place când e aproape plată. Este atât de pură, încât este ca la începutul lumii. Și îmi permite, ca o metaforă, să cred că am fost întotdeauna pe plajă în mintea mea.

Agnes Varda www.telerama.fr

Agnes Varda, sursă foto: www.telerama.fr

Agnes Varda se numără printre puținele regizoare active ale Noului Val și a primit multe premii de-a lungul carierei sale artistice. A câștigat Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, pentru „Le bonheur”, Leul de Aur la Veneția, pentru „Vagabond”, iar mai târziu, în 2001, un Cesar onorific pentru „Plajele lui Agnès” și un Palme d’Or onorific la Festivalul de Film de la Cannes.

La 89 de ani, regizoarea a lucrat la un documentar împreună cu tânărul artist vizual JR, pentru care a câștigat în 2017 premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul de Film de la Cannes. ”Faces and Places”, un road-movie prin multe zone rurale din Franța, cu povești de viață ale unor muncitori sau femei puternice care sunt implicați ad-hoc în mici opere de artă, poate fi văzut în acest weekend la evenimentul Celebrating Agnes Varda de la Elvira Popescu, alături de Daguerreotypes și Le bonheur. Mai multe despre filme și despre Agnes Varda puteți afla din discuțiile organizate înainte de proiecții cu Alex Mircioi, critic de film la Acoperişul de Sticlă și masterand UNATC.

Foto deschidere: www.telerama.fr

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"

Paula Herlo, despre Cristian Leonte: "Prima oară m-au atras ochii lui"