Fabulos! Uite cum arată castelul în care Kim Kardashian se va căsători!

După ce au fost refuzaţi de Versailles, starleta TV Kim Kardashian şi rapperul american Kanye West au găsit cel mai potrivit loc pentru a-şi organiza nunta, castelul Ussé, aflat la sud-vest de Paris.

Cele aproximativ 500 de persoane care vor participa la eveniment au primit deja invitaţiile oficiale, potrivit cărora ceremonia va avea loc pe 24 mai la castelul Ussé, aflat la sud-vest de Paris.

Castelul Ussé, o reşedinţă în stil renascentist, este un domeniu privat, deschis însă pentru vizitatori.

Apoi, potrivit cotidianului italian Nazione, invitaţii vor merge la Florenţa, unde petrecerea de nuntă va fi organizată la Forte Belvedere, o fortăreaţă din secolul al XVI-lea construită de familia Medici, folosită în prezent pentru a găzdui diverse expoziţii.

Potrivit cotidianului florentin, alegerea acestei fortăreţe are legătură cu faptul că rapperul american este un bun prieten al stiliştilor italieni Ermanno şi Toni Scervino, care au creat ţinutele pe care surorile şi mama miresei le vor purta la acea petrecere de nuntă.

“Totul va fi bogat ornamentat, de la invitaţii până la tort. Ei îşi doresc cea mai spectaculoasă şi inedită nuntă pe care a avut-o cineva vreodată”, a declarat o sursă.

Acest lucru se vede şi din suma record pe care cei doi se pare că vor să o cheltuiască pentru acest eveniment: 30.000.000 de dolari. În ciuda banilor pe care i-au pus la bătaie pentru a organiza o nuntă care să rămână în istorie, administratorii Palatului Versailles au refuzat cele două vedete, pentru că se tem ca nuntaşii să nu provoace distrugeri.

Kim Kardashian şi Kanye West, a căror relaţie a început în 2012, sunt părinţii unei fetiţe, North, care s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: