Jurnalul Iuliei (XIII): Cârpă sau bărbat?

De Iulia pe

Cu zâmbetul pe buze, Robert mi-a spus „Hmmm… dar ai stat ceva aseară să mă aştepţi.” Am rămas consternată. Cum să spui aşa ceva şi mai ales, cum să faci aşa ceva.
Atât de rău mă putea urâ încât şi după 10 ani să vrea să mi-o plătească într-un fel sau altul?

N-am apucat să fac scenarii şi nici să vizualizez cum s-a amuzat cu o zi în urmă, uitându-se la prostuţa care l-a aşteptat mai bine de o oră pe treptele Ateneului, că mi-a văzut privirea nedumerită, dar totodată  acuzatoare, care spunea „de ce mama măsii ai făcut asta?”, că a şi continuat, la fel de vesel:

„Nu am reuşit să ajung la timp şi, culmea, în drum spre tine am rămas şi fără baterie la telefon. Cunoscându-te, ştiam ca nu ai să pleci după 10 minute, aşa că m-am riscat şi mi-am zis că mai bine ajung mai târziu decât deloc.

Din cauza traficului şi din cauza unul loc de parcare imposibil de găsit însă, am făcut mai mult decât mi-am închipuit şi am întârziat aproape o oră şi jumătate. Îţi aduci aminte că şi eu am stat cândva tot cam atât să te aştept?

Mă rog, când am ajuns era pustiu şi ploua, dar am vorbit cu o femeie de serviciu din Ateneu care mi-a zis că plecasei cu 10 minute înainte să ajung eu. I te-am descris şi m-am gândit că era imposibil să nu fi fost tu. Apoi când am ajuns acasă, pe la 12 noaptea, te-am sunat de câteva ori, dar fără noroc. Aşa de rău te-ai supărat pe mine?”

Nu ştiam ce să cred, dar povestea părea plauzibilă, apoi, la telefon nu m-am uitat dinainte să plec la vecina mea, aşa că, relativ brusc, mi-a revenit zâmbetul pe buze. Nu m-am răbdat şi totuşi l-am întrebat cu ce eram îmbrăcată şi m-am liniştit total când mi-a zis „o rochie portocalie parcă… aşa mi-a zis tipa aia.”

El se grăbea nu ştiu unde aşa că ne-am despărţi după 5 minute având în plan o întâlnire. Coordonatele însă urma să le stabilim la telefon cu condiţia… să răspund.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Era incredibil şi totuşi adevărat. Duminică seara aveam o întâlnire cu fostul meu iubit din liceu. Ne-am întâlnit la jumătatea drumului, deşi el era cel cu permis de conducere şi maşină. Nu mi-a picat prea bine, dar din exces de zel, să spunem totuşi că e fair enough, dat fiind trecutul, în care el a dat mai mult, iar eu mai puţin. Acum eram pe picior de egalitate.

Am urcat în maşină şi după un brainstorming ad-hoc am plonjat într-o cafenea muuuuuult prea liniştită.

Nu simţeam că am emoţii foarte mari, dar cu toate astea am vorbit mult prea mult, ca orice om care încearcă să îşi ascundă timiditatea prin degajare şi dă în extrema cealaltă.

I-m conturat extrem de succint viaţa mea din anii în care nu ne-am mai văzut, pentru ca apoi să vină rândul lui. Vorbea deja de o jumătate de oră neîntrerupt. Îl ascultam, îi analizat mimica şi gesturile, iar în mintea mea o voce îmi tot repeta…

Ajută-mă să continui povestea şi miercuri vei descoperi ce s-a întâmplat!

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge