Jurnalul Iuliei (24) – Noi doi şi fosta iubită?

Zilele trecute o prietenă m-a sunat să mă întrebe ce cred despre un mesaj pe care logdodnicul ei l-a primit de la fosta iubită.Un sms scurt şi la obiect în care duduia…
îşi alinta ca pe vremuri viitorul ginerică, făcea ca fantoma din trecutul iubitului ei, să nu fie tocmai fantomă: “Eu sunt bine, dar mă uitam la pozele cu noi şi mi s-a facut dor de tine măgăruş…Te pupicesc".

Nu am avut de nevoie de mai mult că m-am şi pornit să îmi dau cu părerea. Ce uşor e când eşti doar spectator…

Interesant. Primul aspect: după formulare, asta nu e un mesaj singular, al doilea aspect, de ce ar trimite asa ceva o fostă? Dacă mă intrebi pe mine, ar putea exista două explicaţii.

Varianta 1.
Foştii iubiţi au rămas prieteni, iar ea atat de naivă şi limitată, zic eu, şi nu se gândeşte la consecintele pe care le poate determina gândul ei de bine către “măgăruş”, adică o iminentă ceartă în cuplu.

Varianta 2: Amintirile şi faptul că după X luni… ani de la despărţire ea nu a trăit o altă poveste de dragoste au determinat-o să îl cam vrea înapoi pe fostu’.
Să fim noi aia optimişti şi să spunem că este varianta 1. Bine, dar dacă au rămas prieteni, tu de ce să nu ştii de relaţia asta nevinovată? Simplu, pentru că tu ai o problemă cu fosta lui iubitî – nu cu penultima, nu cu antepenultima, ci doar cea care a fost înaintea ta – iar el ştie asta, fie pentru că te-a intuit, fie pentru că i-ai mărturisit.

Poate dacă ai cunoaşte-o în alte circumstanţe aţi putea deveni cele mai bune prietene, cel puţin aveţi aceleaşi gusturi la bărbaţi, dar în cazul de faţă fosta lui iubită e duşmanul tău şi, mai nou, îţi convine sau nu, e amica actulaului tău iubit, logodnic sau ce-o fi.

Bun. Întrebarea e: Ce ai putea să faci atunci când tu nu crezi în astfel de relaţii şi nici nu ţi le doreşti? (Vezi Gwen Stefani şi videoclipul piesei “Cool”) Să îi spui să înceteze orice legătura cu domnişoara care nu poate să doarmă de grija fostului iubit? Să îl pui să aleagă între relaţia lui de amiciţie şi relaţia cu tine? Ai putea să faci şi asta, deşi cel mai bine cred că ar fi să taci să-ţi înghiţi nervii, dar să rămâi cu urechile ascuţite şi ochii-n patru în cazul în care crezi că e mai mult decât o nevinovată prietenie.

Să mă explic. Nu zic că femeile nu o fac, dar barbaţii au genetic în sânge minciuna, chiar şi atunci când motivele sunt banale sau relaţiile cu fostele sunt într-adevar simple prietenii nevinovate şi fireşti între doi oameni care s-au iubit cândva.

Oricum ai pune problema, şanse mari sunt ca el să zică una şi să facă alta. Mai pe româneşte să rămână în relaţii cordiale cu fosta şi să se ferească de tine cu sfinţenie. De ce? Păi, femeii cu smsu’ nu prea are cum să îi spună să dispară din viaţa lui aşa subit, că doar nu e un bădăran, iar pe tine, te iubeşte şi nu vrea să te rănească.Fie, cel mai simplu, nu vrea scandal acasă, dar nici să i se spună ce să facă.

Şi, da, toţi mint sau omit să spună adevarul. Chiar şi bărbaţii care nu ies din cuvântul consoartei.Am un prieten din copilărie, genul ăla de “baiat bun” care, de când a început o relaţie cu o individa, să-i spunem foarte autoritară,nu a mai avut voie să comunice cu mine. Motivul, din punctul ei de vedere între noi e ceva mai… necurat.

Nu ne-am cunoscut personal, eu şi ea, dar din povestirile prietenului meu şi din poze a concluzionat că nu mă place aşa că şi-a pus iubitul, actual soţ, să aleaga între mine şi ea. Şi el ce a facut? S-a executat. Mi-a dat delet din lista de mess şi din lista de Facebook, dar mi-a schimbat numele în agenda telefonului, din Iulia în “Silviu Work” şi a continuat să vorbească şi să se vadă cu mine, evident, după ce mi-a explicat situaţia.

Mă sună de la job şi,de obicei, ne vedeam sâmbătă dimineaţa când ea era la coafor iar el trebuia să facă nişte cumpărături ori să spele maşina… ca prieteni, repet.

În fine, sinceră să fiu prietenei mele nu i-am spus nimic din toate astea. I-am recomandat să vorbească deschis cu logodnicul ei, dacă are cu cine… şi să nu se impacienteze.

Adevărul e însă că, personal, nu îmi surâd prieteniile dintre actualii iubiţi şi fostele lor, iar dacă ar fi să fiu nevoită să mă confrunt cu asta, la rândul meu vă întreb…
ce ar trebui să fac şi ce atitudine ar trebui să am?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Jurnalul Iuliei
Vă recomandăm: