Jurnal de vacanţă – Japonia, izvor de uluire (IV)

Prietena noastră s-a dus la serviciu aşa că am pornit noi doi cuminţei să explorăm oraşul. Primul obiectiv a fost Templul Meiji. Drumul îl ştiam deja, era cel făcut cu două seri…
înainte, însă am avut parte de o altfel de surpriză: la un moment dat, pe o străduţă se lucra la canalizare, era tăiat asfaltul, iar japonezii lucrau de zor în şanţurile create.

Ne-au văzut că vrem să trecem pe acolo (noi nu ştiam alt drum), s-au oprit din lucru, ne-au creat o potecă şi ne-au mulţumit că am trecut pe acolo. Neobişnuiţi cu astfel de atitudini, ne-am revenit destul de greu din uimire, însă adevăratul şoc l-am trăit la întoarcerea pe acelaşi drum, cu trei-patru ore mai târziu, când nu mai era nici picior de lucrător, era totul perfect refăcut, singurul semn care îţi arăta că se lucrase acolo erau cele două bucăţi de asfalt mai închise la culoare. Exact ca în România, nu-i aşa?!?

Închidem paranteza şi revenim la Templul Meiji. Situat în cartierul Shibuya, “Meiji Shrine” este un templu şintoist, dedicat spiritelor Împăratului Meiji şi soţiei lui, Împărăteasa Shoken (1852 – 1912). Templul se află într-un parc foarte mare şi deosebit de frumos cu copaci bătrâni şi maiestuoşi, cu porţi mari din lemn la fiecare din intrări, cu diverse colecţii de butoaie cu sake şi vin, donate de adepţii religiei atunci când a fost construit templul precum şi pavilioane unde sunt atârnate rugăciuni scrise pe plăcuţe de lemn, echivalentul acatistelor noastre.

La intrarea în temple (atât la cele şintoiste cât şi la cele budiste) se află un pavilion de purificare prin spălare, ritual numit temizu: iei apa dintr-o cuvă mare, cu nişte linguri de lemn şi te speli pe braţe şi pe faţă pentru a te purifica înainte de rugăciune. Pe lângă ineditul ritualului, a fost şi foarte plăcut să ne răcorim pe aşa o caniculă.

Templul în sine este format dintr-un complex de clădiri, toate în formă de pagodă, având o curte în mijloc, iar ritualul rugăciunii presupune aruncarea unor monede în nişte cutii mari din lemn cu grătar şi apoi apaludarea de două ori, urmată de înclinare, cu mâinile împreunate. Aruncarea banilor şi apaluzele sunt menite să atragă atenţia spiritelor către rugăciunea individului. Camera de rugăciune este singura în care nu ţi se mai permite să fotografiezi, în rest, în Japonia ai voie să faci poze peste tot.

În acelaşi timp, în curtea templului se desfăşura o nuntă tradiţională japoneză. Un grup de persoane înşirate una în spatele celeilalte şi avându-i în frunte pe preot şi pe miri, traversau curtea. Mireasa este pictată în alb de sus şi până jos pentru a le arăta zeilor că este fecioară. Costumaţia ei este alcătuită dintr-un kimono alb, iar voalul creştin este înlocuit de o glugă foarte mare, tot albă. Mirii sunt îmbrăcaţi în kimono-uri negre. În ceea ce priveşte petrecerea, am înţeles că durează doar două-trei ore şi constă în organizarea de jocuri şi karaoke. O fi bine, o fi rău?  

După ce am ieşit din templu, ne-am mai oprit la o îngheţată în parc şi apoi am revenit la Ambasadă, pe drumul de întoarcere vizitând şi câteva magazine mai pentru buzunarul nostru şi anume: Forever 21 şi H&M, de unde ne-am permis chiar şi achiziţionarea câtorva hăinuţe. Căci da, în Japonia, preţurile sunt uriaşe!
La tot. Ca să va faceţi o idee, o cină în doi nu scade sub 100 dolari şi asta la un restaurant mediu, prânzul este ceva mai ieftin – între 40-50 dolari pentru două persoane, biletul de tren – e adevărat, vorbesc de trenul de mare viteză – te duce cam la 115 dolari/persoană/one way.  
 
Să revenim la plimbări. Nu ne-am îndurat să ne retragem aşa devreme aşa că după ce prietena noastră a terminat programul de lucru, ne-a dus să vedem o grădină micuţă, dar ca o bijuterie de frumoasă. Happo’en se numeşte şi repet, este o adevărată încântare.  

Seara s-a încheiat cu o cină la un restaurant italienesc – primul care ne-a ieşit în cale pe drumul de întoarcere, căci eram flămânzi rău – unde desertul a fost demenţial!

Concluzia zilei: atunci când constant = ciudat! Ca orice metropolă, Tokyo pare că trăieşte la cote înalte: aglomeraţie, tehnologii avansate, arhitectură moderno-apăsătoare… şi cu toate acestea, atunci când intri într-un templu, îi vezi pe japonezi rugându-se liniştiţi de parcă nu au fost niciodată altfel. Și atunci îţi dai seama că nici nu sunt altfel şi că trepidaţiile de afară sunt doar ale tale, mândră moştenire europeană.

Ajunge pentru azi, vă pup!

Dacă ai ratat jurnalul meu de ieri, îl poţi găsi aici!
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: