Joburile mileniului

Ce se poarta in materie de joburi si ce-ti trebuie ca sa fii candidatul ideal pentru ele? Pe vremea parintilor nostri, cei mai multi se faceau ori ingineri, ori doctori. Asa era moda.
Astazi, parca nu mai ai loc de absolventii de Studii Economice sau Calculatoare. Piata muncii din Romania s-a schimbat la fata, nici nu mai stii in ce sa te specializezi. Cu ajutorul firmei de recrutare Lugera&Makler, am pus cap la cap un top al celor mai bune joburi “la moda” azi. Stai linistita, nu trebuie sa-ti schimbi CV-ul, avem joburi dupa pregatirea fiecareia:

Consultant de business
Ai sanse la jobul asta daca experienta in management tine grosul din CV-ul tau. Plus ca trebuie sa visezi miscarile din mediul de afaceri si sa fii in stare sa prezici cum o sa evolueze piata, ca sa cresti afacerea clientului.  Pregatire: economist sau inginer; sa fi lucrat in cateva companii multinationale.
Cat castigi: 3 000-5 000 euro pe luna plus bonus la sfarsitul proiectului.

Consultant HR
Cand compania in care lucrezi cauta oameni noi, tu ii gasesti, ii alegi pe cei potriviti, le mai tii si-un training, ii evaluezi. Trebuie sa-ti placa sa lucrezi cu oamenii, altfel jobul nu e de tine.
Pregatire: psiholog, sociolog, economist, inginer.
Cat castigi: 800-1 500 euro pe luna plus bonus de proiect.

Broker
In mintea ta, cotele de piata isi dau mana cu fluctuatiile bursei, totul spre o imagine de ansamblu a pietei financiare si a celei imobiliare. Intuitia iti spune ce investitii sa recomanzi clientilor tai, iar abilitatile tale de maestra in negocieri ii conving pe acestia de fiecare data.
Pregatire: economist sau inginer.
Cat castigi: 500-1 000 euro pe luna plus comision pe fiecare tranzactie.

Specialist in Relatii Publice
Din afara, totul e frumos: esti imaginea firmei in relatiile cu oricine din exterior, organizezi petreceri, esti maestra prezentarilor colorate in PowerPoint pentru management. Dar ai idee cat muncesti pentru asta?
Pregatire: specializarea pe comunicare, la scoli de profil, reprezinta un atu.
Cat castigi: 700-1 000 euro pe luna.

Specialist comunicare interna
Partea buna e ca esti o persoana importanta in firma. Partea proasta: trebuie sa comunici, singura, angajatilor ce-a mai stabilit conducerea, cum ar fi ca nu se mai fumeaza in cladire.
Pregatire: psiholog, sociolog, economist; sa cunoasca bucataria interna a companiei si sa aiba o relatie buna cu fiecare angajat.
Cat castigi: 1 000-2 000 euro pe luna.

Specialist IT
Jobul asta e de tine doar daca: iti place sa administrezi retele, accepti sa te baraie la cap fiecare angajat cand nu-i merge calculatorul; si sa ai grija tot timpul de serverul prea mic al unei companii imense.
Pregatire: universitati de profil, dublate de certificate recunoscute pe plan international.
Cat castigi: 1 000-2 500 euro pe luna.

Coordonator proiect
Pui ideea pe hartie, stabilesti resursele necesare, faci echipa, te apuci de munca, termini proiectul. Tu esti cea care ofera chiar si servicii de “intretinere” pentru reteaua informatica pe care ai imbunatatit-o prin proiectul tau.
Pregatire: specifica domeniului in care se defasoara proiectul; specializarea pe management reprezinta un atu.
Cat castigi: 1 500-3 000 euro pe luna.

Ofiter de conformitate
Cel mai probabil, te angajezi la banca pe un job ca asta. Si o sa ai grija ca tot ce misca in firma sa se faca dupa “cartea” companiei-mama din afara, dar si dupa legile romane. Esti cea care are grija sa se respecte regulile.
Pregatire: in general, juridica, dar si economica.
Cat castigi: 800-1 200 euro pe luna.

Decorator de interioare
Texturi, vopsele fac parte din jobul tau, chiar si numai in proiectele de pe hartie. Televiziunile si revistele te cauta pentru colaborari glossy.
Pregatire: studii specifice, de obicei facultatea de arhitectura.
Cat castigi: lucreaza ca persoane fizice autorizate si au comision pe proiect.

Specialist in managementul schimbarii
Cand o companie trece printr-o schimbare, poate preia o firma mai mica, poate isi schimba sistemul informatic, pe tine te cheama sa-I usurezi “durerea”. Tu stii sa administrezi, chiar si numai din vorbe, o criza si sa linistesti apele.
Pregatire: specifica businessului respectiv; psihologie sau comunicare.
Cat castigi: 1 000-1 500 euro pe luna.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Carieră
Vă recomandăm: