„Iubiri și intrigi la palat” dezvăluite de Silviu Dan Boerescu în cele mai recente romane ale lui

Pasiunea lui Silviu Dan Boerescu a atins cote maxime în cea mai recentă carte care-i poartă semnătura. Curiozitatea jurnalistului a atins cote maxime și l-a făcut „să sape” până în timpurile primilor domnitori români, oferind cititorilor detalii picante despre viața lor de dincolo de tron.

Pe premisa că nu ne putem accepta viitorul, dacă nu ne asumăm trecutul, cu bune și cu rele, Silviu Dan Boerescu le aduce cititorilor săi o nouă colecție de cărți. Prin „Iubiri și intrigi la palat” vrea să le arate românilor adevărata față a domnitorilor adorați sau criticați de populație. „Nu putem să ne prefacem că nu a existat nimic din ce am scris eu în cărțile acestea. Există și acest tip de istorie și nu l-am inventat eu, o istorie care nu este legată strict de reperele canonice: de bătălii, de tratate de pace, de războaie mondiale, ci de viața de zi cu zi. Toți domnitorii, toți conducătorii, au fost până la urmă oameni. Au fost bărbați cu aventurile lor, cu o mulțime de iubite. Cine știe câte iubite a avut Alexandru Ioan Cuza? Câți știu sau câți vor să-și asume faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost detronat, a fost pus să abdice în timp ce era în pat. Atâta timp cât nu ne recuperăm trecutul, nu putem să ne acceptăm istoria.

Cine și-a închipuit că Mihai Viteazu, după ce a unit Țările Române, a defilat la Alba Iulia de mână cu doamna Stanca, soția lui, se înșeală. Doamna Stanca a rămas undeva la o mănăstire în Valahia, iar la Alba Iulia, Mihai Viteazu venea cu iubita lui, doamna Velica și ea măritată la rândul ei”, ne-a povestit autorul, mărturisindu-ne că nu se va opri aici cu dezvăluirile despre marile secrete ale domnitorilor românie. Silviu Dan Boerescu a lansat abia primul volum din colecția „Iubiri și intrigi la palat”, o serie ce va cuprinde 9 volume.

Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Divertisment
Vă recomandăm: