Exclusiv Leslie Hawke – “România e ţara contradicţiilor”

Mai mult decât o emblemă a acţiunilor caritabile din România, mai mult decât mama actorului Ethan Hawke, omul Leslie Hawke vorbeşte în exclusivitate pentru cititoarele unica.ro…
… despre viaţă, caracter şi opţiuni.

În cei opt ani de zile în care ţara noastră a devenit nou ei casă, Leslie Hawke a făcut istorie.

De la un prim program educativ care viza cerşetorii minori, iniţiat cu ajutorul  învaţătoarei Maria Gheorghiu în cadrul noii Asociaţii Ovidiu Rom, în 2001, anul în care Leslie a ajuns în România, la Bacău, în calitate de voluntar Peace Corp, la zeci de alte programe şi campanii sociale şi educaţionale care vizează copiii şi familiile cu o situaţie materială dezavantajată, la balul de caritate ajuns la ce-a de-a cincea ediţie în 2009, a fost decăt un pas… multă ambiţie şi motivaţie.
 

În interviul de mai jos Leslie Hawke vorbeşte despre alegerea de a veni în România, despre ţara noastră, despre activitatea pe care o desfăşoară de mai bine de de opt ani aici, despre oameni, sacrificii, frustrări şi viaţa de zi cu zi.

Ce vi s-a părut interesant legat de România?

România e plină de contradicţii. Oamenii nu sunt niciodată plicticoşi. E un subiect care revine des în conversaţiile expaţilor. Aud mereu “ştii, în ciuda traficului, a corupţiei, a politicienilor, e ceva legat de România care îmi place, dar nu-mi dau exact seama ce anume”.

Toată lumea e de acord, dar nimeni nu ştie să spună ce e acel “ceva” care e atât de atrăgător. Sunt multe ţări cu peisaje frumoase, legume gustoase, drumuri proaste şi corupţie. Nu e o combinaţie unică. Poate că e faptul că românii apreciază străinii mai mult decât alte naţionalităţi.

Asta e în parte din cauza stimei de sine scăzute a românilor, dar reflectă şi o deschidere care flatează mult străinii. E un loc în care e foarte comod să fii, dacă vii din altă parte. 

Când aţi venit în ţara noastră şi cu ce scop?

 
Să fiu sinceră, nu am avut vreun plan măreţ când am venit în România în 2000. Am venit mai mult din curiozitate şi dintr-un simţ al aventurii, decât dintr-un sentiment clar al unei misiuni sau al unui scop. Şi cu siguranţă nu mi-am imaginat că mă voi muta aici permanent.

M-am alăturat Corpului Păcii la vârsta de 48 de ani pentru că vroiam să văd dacă îmi pot aduce contribuţia. Însă nu aveam aşteptări prea mari legate de necesitatea de a fi aici.

Ce v-a făcut să rămâneţi aici?

Am văzut copii cerşind pe străzi – copii mici care ar fi putut fi nepoţii mei şi asta mi-a rupt inima. Copiii sunt atât de vulnerabili, sunt total dependenţi de adulţi cu care se întâmplă să trăiască. Şi felul în care aceşti adulţi au grijă de ei în primii ani de viaţă determină, de fapt, într-o foarte mare măsură, felul în care vor arăta vieţile lor.

Eu mi-am pierdut mama când eram mică şi am fost mutată dintr-un loc în altul printre o mulţime de adulţi. Unii dintre ei au fost buni cu mine, alţii nu. Nu eram săracă, dar eram foarte tristă şi temătoare când eram copil. Am învăţat de la o vârstă fragedă să fiu independentă, să mă bazez pe mine însămi şi să mă adaptez.

Probabil că aş fi fost unul dintre copiii cerşetori foarte buni. Deci nu e surprinzător că am simţit multă empatie pentru copiii pe care i-am văzut pe străzile din Bacău şi Bucureşti. Pur şi simplu nu este drept ca unii copii să se bucure de oportunităţi şi de siguranţă, iar alţii să nu aibă parte de ele deloc.

Sunt creştină şi simt că este, în acelaşi timp, o obligaţie şi un privilegiu să încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a le oferi copiilor vulnerabili o şansă la o viaţă mai bună. Şi asta înseamnă să îi ajut să obţină o educaţie decentă.

Există vreo legătură între slujbele pe care le-aţi avut în State şi ce faceţi aici?



Da, totul are legătură. Am câştigat experienţă în planificare, organizare, vânzări pe lângă alte deprinderi de business. Un lucru pe care îl înveţi într-un mediu de afaceri foarte competitiv este importanţa de a urmări lucrurile până la capăt, de a relaţiona cu cât mai mulţi oameni şi de a avea obiective înalte.

De asemenea, am fost implicată mult în activităţi de voluntariat – strângere de fonduri pentru biserică, organizare de evenimente pentru organizaţii non-profit, conducerea unui grup de tineri. Am fost mereu interesată de programe de dezvoltare internaţională şi mi-am petrecut vacanţele în locuri ca Africa, Haiti şi Ecuador. Şi aici m-am implicat în proiecte scurte de voluntariat. Acest lucru în sine a fost o şcoală.

Am învăţat că numai intenţiile bune nu te duc prea departe şi că dacă doar arunci bani înspre problemele sociale, NU înseamnă că le şi rezolvi. Problemele sociale sunt extrem de complexe.

Ştiam, de asemenea, că dacă vreau cu adevărat să realizez ceva în România, va trebui să trăiesc aici. Să îmi dedic cel puţin 20 de ani din viaţa acestui scop. Altfel, m-aş fi păcălit singură spunând că vreau să schimb ceva.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: