Inedit: Obiceiuri şi superstiţii de Paşte

De Lumea Femeilor pe 25 aprilie 2013

De-a lungul timpului, s-au perpetuat o serie întreagă de datini, obiceiuri şi superstiţii legate de Sărbătoarea Învierii Domnului. Fiecare zonă a ţării are cutumele şi superstiţiile ei. Iată câteva dintre ele.
 

Focurile de veghe

În unele sate, de Paşti, sunt aprinse pe dealuri focurile de veghe. Sătenii au grijă să ardă pe tot parcursul nopţii. Cei strânşi în jurul focului povestesc întâmplări din viaţa lui Iisus. Se spune că băieţii care sar peste aceste focuri vor fi feriţi de vrăji.

Lumina de Înviere

După slujba de Înviere, fiecare credincios se duce să ia lumina. Adică îşi aprinde lumânarea de la cea adusă de preot din Sfântul Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Odată ajunşi acasă cu lumina, lumânarea se stinge de pragul uşii, făcând sfânta cruce. Tradiţia spune că este bine să aprinzi, în momentele de
răscruce, lumânarea cu care ai luat lumină de Înviere.

Spălarea feţei

În prima zi de Paşti, la sate, se pune într-un lighean apă proaspătă, un ou roşu şi o monedă de argint. Toată familia se spală pe rând cu această apă. Astfel vor fi sănătoşi ca oul roşu şi mândri precum argintul.

Superstiţii de Paşti

• cei care ciocnesc ouăle de Paşti se vor întâlni pe lumea cealalată.
• dacă cei ce ciocnesc ouăle spun simultan aceeaşi propoziţie: “Hristos a înviat” sau “Adevărat a înviat”, se spune că le va fi iertat un păcat greu
• dacă dai peste un ou cu două gălbenuşuri, te vei căsători curând
• ouăle încondeiate sau vopsite te apără de suferinţe şi de necazuri
• se spune că din Joia Mare urzicile înfloresc, îşi schimbă gustul şi nu mai trebuie mâncate; nici
oţet nu e bine să consumi
• cine doarme în Joia Mare va fi leneş tot anul şi nu va reuşi să ducă la capăt o activitate începută
• calcă pe o bucată de fier în Vinerea Mare dacă vrei să nu te mai loveşti în anul ce urmează
• dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi unul roditor
• ca să nu o supere pe Sfânta
Vineri, gospodinele nu ţes, nu spală şi nu torc. Nu este bine nici să coşi sau să coci pâine sau cozonaci.

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite