Blestemul lui Iisus la Hollywood! Vezi ce au păţit actorii care l-au jucat pe Hristos

Peliculele care pun în scenă viața lui Iisus Hristos au rămas în memoria publicului datorită unor regizori geniali, însă și a unor actori cu har care au dat viață Mântuitorului. Numai că acest rol a fost, în cazul majorității artiștilor, ca o Golgotă.

Imaginea unui Iisus înţelept, bun şi pur este greu de conturat, iar pentru actori adevăraţi precum Robert Powell, Jim Caviezel, Christian Bale sau Ted Neeley acest lucru a fost o adevărată provocare.

Însă, aceştia au simţit pe pielea lor şi ceea ce la Hollywood se numeşte “blestemul lui Iisus”.
Unii dintre actorii care i-au dat viaţă lui Hristos fie au fost loviţi de fulger, nu au mai primit roluri în producţii hollywodiene de referinţă ori au trebuit să ţină piept furiei habotnicilor.

Poate cel mai convingător în rolul lui Iisus, Robert Powell, care nu s-a sfiit să spună cu voce tare că este ateu convins, a văzut ce înseamnă acest blestem. După “Iisus din Nazaret”, majoritatea regizorilor s-au ferit să-l contacteze, iar cei care au făcut-o l-au refuzat după primul casting. Motivul? El este perceput de publicul larg ca fiind Hristos şi nu putea primi roluri de amant, soţ sau care presupuneau măcar o scenă mai deocheată.

El a mai primit totuşi câteva partituri, însă în pelicule SF sau de groază, de mâna a doua. Ba chiar în România anilor 90 se credea că actorul ar fi înnebunit sau că s-ar fi sinucis după acest film, zvonuri neadevărate.

Citeste mai multe despre blestemul actorilor care l-au jucat pe Iisus pe Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: