In cautarea romantismului pierdut

De Corina Buhagiar pe 09 aprilie 2008

N-ai sa citesti aici despre trucuri gen „cum sa-l faci pe el sa te doreasca ca la inceput” sau „cum sa pastrezi pentru totdeauna dragostea la fel ca-n prima zi”.
Nu exista retete universal valabile care sa garanteze revigorarea unei iubiri „obosite”. Fireste, poti sa faci rezervari pentru un week-end de vis intr-o tara exotica. Sau sa-l chemi in parcul si pe banca unde v-ati sarutat prima oara. Sau sa-i pregatesti o cina surpriza, cu felurile lui preferate si cu tine imbracata in desuuri sexy. 

Poti sa faci toate aceste lucruri, dar mult mai simplu si mai eficient ar fi sa intelegi mecanismele care provoaca deteriorarea unei relatii. „De ce se petrece asa” este cheia pentru „ce ar trebui facut”.  

Amintiri din copilarie


Psihologii sustin in cor: cauza problemelor noastre actuale se gaseste undeva in copilarie. Dupa ei, aproape toti avem o „rana” in inima, din cauza ca n-am primit destula iubire sau, daca am primit-o, ea n-a fost asa cum ne-o doream. Psihiatrul britanic D. W. Winnicott a facut o analogie sugestiva: copilul e ca un pui de pasare cazut din cuib. Vrei sa-l salvezi, dar daca il tii prea strans in mana, il zdrobesti. Iar daca nu-l tii destul de bine, o sa-l scapi. Iubirea, care este hrana sufletului pentru orice copil, are deci doua coordonate: contactul si libertatea.

Contactul implica legatura cu ceilalti, intimitatea, sentimentul de incredere dat de apropierea celor dragi. Libertatea inseamna spatiul de desfasurare in care copiii doresc sa se expansioneze ca sa-si descopere individualitatea, unicitatea.
Contactul ajuta copilul sa isi cladeasca increderea in sine, dar cand e prea mult, generat de parinti prea posesivi sau prea protectori, copii se simt sufocati si controlati.

Libertatea e data de parintii care respecta „spatiul” copilului lor, nevoile si ritmul sau individual de dezvoltare, iar asta va trezi in copil capacitatea de a se descurca singur si impacarea lui cu ceea ce are diferit fata de ceilalti. Insa prea mult spatiu, in lipsa legaturilor solide, ii face pe copii sa se simta abandonati.

Miezul cel dulce


Barbatii nu sunt atat de insensibili, cum credem noi. Ne-am obisnuit cu ideea ca, daca ei nu se plang, nu-si exprima cu voce tare sentimentele sau nu lacrimeaza la filme siropoase, inseamna ca sunt mai putin sensibili decat noi. Nu e asa! Atata doar ca „pe Marte”, adica in lumea barbatilor, regula este sa-ti faci o armura cat mai puternica. „Nu plange! Esti baiat mare!” e laitmotivul copilariei lor. Asa ca ei invata de timpuriu sa-si ascunda trairile, sa le doseasca in spatele unei fatade „cool”.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"