Horoscopul zilei de 8 aprilie 2020

Berbec

S-ar putea ca astăzi, dacă nu-ți stăpânești nervii și emoțiile, să rupi o relație, profesională sau personală. Este o zi tensionată și este de preferat să te axezi mai mult pe starea interioară, să încerci să o îmbunătățești.

Taur

S-ar putea să ai parte de un conflict la locul de muncă, cu un coleg sau asociat. Este o zi tensionată în acest sector de viață și ar fi de preferat să dai dovadă de multă diplomație. Starea de sănătate se îmbunătățește, dar nu face abuzuri și odihnește-te mai mult.

Gemeni

O poveste de iubire aflată la început se poate încheia astăzi, mai ales dacă în ultimele zile au existat tensiuni între voi. Redescoperă-ți niște pasiuni și dedică-te lor. Vei depăși cu bine momentul.

Rac

Activitățile legate de locuință, poate chiar curățenia de Paște, îți par foarte solicitante și-ți induc o stare de nervi pe care cu greu reușești să o controlezi și să nu o răsfrângi asupra celorlalți.

Leu

Nu este o zi favorabilă comunicării și oricât ai încerca să fii pe frecvență cu ceilalți, tensiunile izorăsc din neant. Cei care învață vor fi distrași de tot felul de vești și informații.

Fecioară

Este o zi favorabilă pentru a-ți căuta resursele interioare necesare să-ți dezvolți o nouă abilitate, să pui în practică un talent nativ. În continuare se întrevăd probleme financiare.

Balanţa

Luna Plină dea stăzi se formează întocmai în semnul tău și vei ajunge cu trăirile afective, cu emoțiile și sentimentele la apogeu. Este de preferat să nu iei decizii acum, ci să mai aștepți câteva zile, indiferent de domeniul de viață în care simți să faci schimbări.

Scorpion

Frământările interioare, traumele din trecut, fricile și toate poverile emoționale pe care le-ai acumulat până acum s-ar putea astăzi să răbufnească și să-ți dea peste cap toate sistemele și credințele. Acordă mai multă atenție odihnei!

Săgetător

Un prieten poate încerca să te sfătuiască acum, poate încerca să-ți traseze o nouă direcție de viitor, însă dacă vei continua să ai o atitudine reticentă s-ar putea să duci totul în zona conflictului.

Capricorn

Ferește-te cât de mult poți să intri î dispute în contradictoriu cu șefii tăi sau cu persoane care reprezintă o autoritate în viața ta. S-ar putea să se rupă legături azi, să se cadă din funcții.

Vărsător

Relaxarea spirituală și culturală vor fi cele mai importante astăzi și chiar te sfătuim să te duci în aceste zone de cunoaștere și dezvoltare pentru că îți îmbogățește cunoștințele și, cel mai probabil, îți deschide noi orizonturi.

Peşti

S-ar putea ca toate problemele tale financiare să primească astăzi un răspuns. Ascultă-ți intuiția și nu vei pierde! Poate chiar găsești o modalitate de a închide un credit, de a plăti o taxă, o rată, de a returna o datorie.