Horoscopul zilei de 5 mai 2019

Berbec

O duminică începută cu stângul, dar care se va termina în cel mai frumos mod cu putință, cel mai probabil undeva în oraș, în mijlocul prietenilor. O să ai parte de energie pozitivă, o să râzi și te vei încărca cu bună dispoziție pentru toată săptămâna.

Taur

Te surprind reacțiile unor oameni apropiați și nu știi cum să reacționezi. Pe de o parte nu te așteptai la asemenea reacții, pe de altă parte le anticipai oarecum. Poate că ar fi mai bine să nu spui nimic pentru a evita conflictele.

Gemeni

Îți iese în cale o persoană extrem de sexy, care te-ar putea cuceri dintr-o singură privire. Dacă nu ești într-o relație, nu-i nimic grav în asta, dar dacă ai deja un partener, ziua de azi ar putea marca începutul sfârșitului vostru, ca și cuplu.

Rac

Te străduiești din răsputeri să-ți organizezi mai bine viața, să fii mai responsabilă și să-ți stabilești mai eficient prioritățile. Problema este că tu ești unicul tău inamic. Încearcă să-ți faci odată acest plan și să-l implementezi, nu mai amâna lucrurile.

Leu

Ai nevoie de laudele celor din jur, măcar ocazional. Ele sunt energia ta, ele te fac să te simți bine, ele te validează. Din fericire azi te bucuri din plin de laude, drept urmare stima ta, pentru propria persoană, crește la un nivel maxim.

Fecioară

Sunt zile și zile. Unele mai bune, altele mai puțin bune. Ziua de azi nu e grozavă pentru tine, însă ai noroc cu prietenii apropiați care pot să-ți înveselească chiar și cea mai proastă zi. Ar trebui să le mulțumești.

Balanţa

Azi ai putea avea mici probleme de comunicare. Nu vei întâmpina dificultăți majore, însă e posibil ca unele persoane să nu înțeleagă exact glumele sau aluziile tale. Încearcă să spui totul cât mai direct, mai ales dacă e vorba de chestiuni importante.

Scorpion

Ai o stare bună, excelentă chiar. Te simți bine în pielea ta, te simți minunat alături de partenerul tău de cuplu și realizezi că ar trebui să fii mai des recunoscătoare pentru ceea ce ți-a oferit viața/

Săgetător

Azi e o zi perfectă pentru a începe proiecte noi, pentru a lega relații noi, pentru a descoperi locuri nemaivăzute. E o zi care îți va aduce multiple satisfacții și care îți va demonstra clar că prietenia adevărată există la orice vârstă.

Capricorn

Azi te bucuri de orice dovadă de afecțiune pe care o primești pentru că tânjești după dragoste, după apropiere emoțională. Din păcate sau din fericire chiar și în momentele care ție ți se par întunecate tu ai aceste lucruri, doar că nu știi să le vezi.

Vărsător

Partenerul de cuplu se încăpățânează să se certe cu tine azi, însă tu pur și simplu refuzi să te lași prinsă în acest joc. Dacă vezi că situațiile critice încep să nu mai poată fi evitate, mai bine ieși la o plimbare.

Peşti

O zi care începe ca oricare alta, s-ar putea transforma în scurt timp într-o zi de neuitat, absolut fabuloasă, grație prietenilor tăi geniali. Bucură-te la maxim de tot ceea ce ți se oferă azi!