Horoscopul zilei de 30 august 2017

Berbec

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Berbec

Este un moment prielnic să acționezi în zona carierei, să te implici mai mult din punct de vedere profesional, luându-ți mult mai în serios rolul de la locul de muncă. Ești susținut de către superiori, de persoane cu funcție în demersurile care vizează (re)lansarea ta, în plan profesional și/sau social.

Taur

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Taur

Te gândești foarte serios la o schimbare de direcție care vizează relația cu străinătatea dar și spiritualitatea, filozofia de viață. Chiar dacă ai sentimentul că nu reușești să te faci înțeles de ceilalți nu este cazul să te decurajezi. Păstrează pentru tine ideile, lucrează la proiecte importante, care implică o doză sporită de creativitate și de inspirație de care dispui din plin.

Gemeni

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Gemeni

Este momentul oportun pentru a rediscuta unele contracte, înțelegeri cu banca, dacă ai împrumuturi contractate. La locul de muncă ești foarte conștiincios, muncind și peste program și vei avea parte de beneficii materiale, financiare. Ai acum șansa de a primi plăți restante, prime sau orice fel de recompense financiare.

Rac

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Rac

Te implici foarte mult în relația de cuplu știind cum să-i oferi partenerului de viață suport emoțional și moral. O călătorie, o plecare în vacanță alături de partener este mai mult decât binevenită. Pot fi reluate acum unele discuții care vizează viața de cuplu numai că, de data aceasta, ai ocazia să repari ceea ce este de reparat între voi doi.

Leu

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Leu

Este momentul să te îngrijești mai mult de propria sănătate. Ai acum ocazia să găsești un tratament mult mai eficient pentru a rezolva o problemă de sănătate. La locul de muncă lucrezi eficient, acordând mai multă atenție oricăror documente pe care le semnezi în această perioadă și având grijă la informațiile pe care le împărtășești cu colegii de serviciu, pentru a nu fi folosite împotriva ta.

Fecioară

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Fecioara

Atitudinea ta pare a fi acum mult mai degajată sau așa lași să se observe din exterior, ascunzând cu grijă starea de neliniște. Reușești să imprimi o nouă direcție relației cu proprii copii precum și planului sentimental. Vrei altceva de la o relație, ceva care să fie clădit pe o temelie solidă, nu mai vrei o relație doar „de ochii lumii”. Nu este exclus să reiei o relație de dragoste sau unele conversații pe această temă.

Balanţa

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Balanță

Este recomandat să-ți asculți sufletul și să faci alegerile cu mai multă sinceritate față de propria persoană. Ai acum curajul să explorezi necunoscutul și adâncurile ființei tale, din nevoia de a depăși pierderile suferite.

Scorpion

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Scorpion

Ești foarte hotărât să reiei unele cursuri sau poți avea ocazia să constați că mai ai încă foarte multe informații de acumulat, dintr-un anumit domeniu. Dacă simți că trebuie să-ți urmezi un vis chiar nu este recomandat să acorzi vreo atenție criticilor venite de la cei din jurul tău. Studiază, relaționează cu oameni interesanți, ascultă și selectează informația cu mai multă atenție și obiectivitate.

Săgetător

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Săgetător

Este momentul să-ți folosești intuiția, în privința laturii financiare, valorificând cu mai multă înțelepciune abilitățile, talentele de care dispui. Pot fi reluate acum unele discuții care vizează planul financiar, poți renegocia un contract de muncă. Cert este că decizia pe care o iei azi te poate afecta pe o perioadă foarte lungă, posibil chiar pe următorul deceniu. Așadar, cântărește bine opțiunile.

Capricorn

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Capricorn

Marile transformări din viața ta, pe care le resimți profund, te obligă să acorzi mai multă atenție la ceea ce se întâmplă în mintea și în sufletul tău; ai greșit, mergi mai departe și învață să ierți! Construiești în taină proiecte importante care au legătură cu imaginea ta publică, cu societatea și cariera. Ai acum toate instrumentele necesare pentru a putea să-ți concretizezi ideile originale care își vor arăta roadele pe termen îndelungat.

Vărsător

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Vărsător

Eliberează-te astfel de starea de nostalgie și lasă-te invadat de dinamism și ambiție pentru că tu chiar poți să țintești către împlinirea celui mai drag vis! Ești mult mai organizat acum, mai atent la detalii, mai concentrat pe o direcție clară. Ești sigur că te-ai împăcat cu trecutul!

Peşti

Horoscopul zilei de 30 august 2017 - Pești

Te gândești foarte serios la o reconfigurare a cercului de prieteni. Nu prea mai ești dispus să tolerezi orice afront venit din partea celorlați preferând să alegi oamenii care chiar merită să facă parte din viața ta. Ești mult mai preocupat de carieră, de evoluția din planul spiritual, beneficiind acum și de resurse care te pot propulsa pe o nouă cale.