Horoscopul zilei de 29 decembrie 2017

Berbec

Ai tendința să te miști prea repede, să te agiți prea mult și asta duce la probleme cu cei din jur, care sunt (sau vor să fie) mai relaxați în perioada asta. Va fi nevoie să-ți folosești toată diplomația pentru a pune punct micilor conflicte care apar. De asemenea, ai nevoie de calm și răbdare pentru cei care, așa cum spuneam, sunt mai relaxați și se mișcă mai încet.

Taur

Când vine vorba de bani sau de munca ta, nu trebuie să-ți pui baza în nimeni. Dacă e ceva de făcut, fă-o cu mâna ta. Dacă e cazul să verifici pe cineva, la fel, fă-o fără să te gândești de două ori. Nu este o perioadă prielnică să te încrezi în oameni, mai ales în cei care nu sunt din familie sau din cercul de prieteni apropiați.

Gemeni

Unele lucruri merg bine azi, de exemplu relația cu persoana iubită și chiar și cu familia. Alte lucruri merg din prost în mai prost - de exemplu partea financiară o să-ți tot pună probleme. Așa că nu este cazul să faci cheltuieli. Dacă nu ai încă planuri pentru Revelion, mai bine fă cumva să îl petreci acasă sau într-un loc care nu costă. Și luna ianuarie va fi una grea în ce privește banii.

Rac

Stai tot timpul cu impresia că nu ai făcut ceva sau că ai uitat ceva. Ei bine, nu e doar o impresie. Astăzi ești complet cu capul în nori. Și ai tendința nu numai să uiți lucruri, ci și să faci tot felul de gafe. Ai grijă mare ce vorbești și cu cine pentru că e posibil să divulgi unele secrete sau să dai de gol pe cineva care se va supăra rău pe tine.

Leu

Din motive pe care nici tu nu le poți explica, ești atras tot mai mult de problemele altora. Îți tot vine să-ți bagi nasul unde nu îți fierbe oala, deși ești conștientă că faci o mare greșeală. Dacă cineva își dă seama este posibil să apară un conflict pe care îl poți aplana numai cu multă, multă diplomație.

Fecioara

Eventualele probleme care apar la locul de muncă - dacă nu ești în vacanță - sau în relațiile cu cineva care îți este cumva superior pot fi rezolvate pe care amiabilă, dar numai dacă încerci să lași de la tine. Nu trebuie să fii cea care pierde, însă este nevoie să faci unele compromisuri dacă vrei să ai o lună ianuarie liniștită. Altfel, problemele pot continua mult și bine.

Balanta

Ești într-o dispoziție de invidiat și reușești să-i înveselești și pe cei din jur, oricât de morocănoși ar fi. Dacă nu ai încă planuri pentru Revelion, nici nu este indicat să ți le mai faci. Se anunță zile grele din punct de vedere financiar și ar fi mai bine să pui deoparte fiecare bănuț dacă vrei să suprwaviețuiești lunii ianuarie.

Scorpion

Chiar dacă anul 2018 se anunță unul bun pentru nativii din Scorpion, ceva probleme cu banii pot apărea în ianuarie, așa că ar fi bine să pui deoparte și ultimul leuț. Nu te arunca la cheltuieli prea mari și nu face promisiuni sau planuri cu prietenii. S-ar putea să nu ai mijloacele financiare necesare ca să te ții de cuvânt.

Sagetator

Parcă ești tot timpul în căutare. Plictiseala s-a instalat în viața ta și nimic din ce ai nu te mai mulțumește. Ești sigur că nu pleacă totul de la relația de cuplu? Poate nu mai primești atenția de care ai nevoie sau poate nu este deloc ceea ce vrei de fapt. O schimbare în plan sentimental poate fi ”aventura” pe care o tot cauți.

Capricorn

Pentur nativii Capricorn ziua de azi este plină. Chiar și pentru cei care sunt în vacanță. Vă găsiți mereu lucruri de făcut, probleme de rezolvat, iar perioada aceasta nu face excepție. Pentru mulți Capricorni poate fi momentul prielnic să facă niște schimbări care țin de cămin, gospodărie sau poate chiar de familie.

Varsator

Chiar dacă unele persoane din jur sunt supărate, asta nu înseamnă să trebuie să împrumuți starea lor. Decât să fii și tu bosumflată din solidaritate, mai bine încerci să-i înveșelești pe ei. Așa toată lumea va avea o zi mai frumoasă. Un pic de atenție este necesară când vine vorba de bani pentru că nu e deloc momentul să faci cheltuieli mari.

Pesti

Singura problemă pentru tine ar fi faptul că nu ai nicio problemă... Din această cauză mulți Pești se plictisesc și încep să-și caute de lucru prin viața altora. Așa se face că necazurile apar de unde nici nu te aștepți și zilele următoare s-ar putea să fie dedicate încercărilor de împăcare în loc să fie dedicate relaxării și sărbătorii.

Vă recomandăm: