Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2019

Berbec

Ai șanse foarte mari să primești o propunere, o fertă care să-ți pună în evidență calitățile profesionale. Cu puțin curaj și mai multă perseverență poți demara acțiunile necesare pentru a obține o avansare în funcție.

Taur

Este o zi favorabilă pentru studiu, însă vedem de interes major acumularea cunoștințelor în vederea ascensiunii profesionale. Nu te da înapoi de la cursuri de dezvoltare profesională, seminarii, training-uri.

Gemeni

Poți primi o sumă de bani neașteptată, ba chiar poți câștiga un bun material, un avantaj financiar. Te sfătuim să-ți încerci șansa înclusiv la jocurile de noroc, pentru că Venus te susține, însă fără a risca sume mari.

Rac

Relația cu partenerul de viață se va îmbunătăți în următoarea perioadă, iar azi ai șansa de a lămuri o neînțelegere mai veche, de a înlătura o neîncredere sau confuzie avută.

Leu

La locul de muncă situația se va mai îmbunătăți și poți ajunge la un acord, la o înțelegere profitabilă cu colegii sau superiorii, probabil în ceea ce privește împărțirea sarcinilor și responsabilităților.

Fecioară

Relația cu persoana iubită va fi mai intensă astăzi, în sensul bun al cuvântului. Dacă ești singură,  puterea de seducție de care dai dovadă astăzi te va ajuta să cucerești mai ușor, să flirtezi.

Balanţa

Relația cu membrii familiei se va îmbunătăți remarcabil în urma unui dialog de clarificare. Dacă ai de făcut o tranzacție imobiliară, atsrele te susțin din plin.

Scorpion

Este o zi favorabilă pentru acumularea cunoștințelor, pentru a învăța lucruri noi și a-ți dezvolta orizonturile profesionale prin studiu.

Săgetător

Ai șanse mari să obții o colaborare sau un proiect extra de la locul de muncă și astfel să-ți îmbunătățești situația financiară.

Capricorn

Ești plină de viață, energică, cu chef de distracție și de aventură. Poți flirta cu ușurință, poți cuceri și poți obține tot ceea ce-ți propui. Profită că Venus, planeta iubirii și a banilor, tocmai a intrat în zodia ta!

Vărsător

Poți avea parte de un dialog sau o întâlnire surprinzătoare cu un fost partener. Ziua de azi este benefică pentru a vindeca trecutul, pentru a dizolva niște temeri și obsesii avute sau pentru a renunța la un viciu.

Peşti

Ai șansa de a te împăca cu un prieten, cu o persoană dragă din anturajul apropiat. Nu este exclus să ți se aprindă călcâiele după cineva din cercul de cunoștințe. Ai toate șansele să începi o nouă poveste de dragoste, dar trebuie să dai dovadă de mai multă răbdare.