Horoscopul zilei de 25 august 2017

Berbec

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Berbec

Te așteaptă o zi obositoare, plină de provocări la locul de muncă, unde va trebui să faci față unor situații-limită, care vor face diferența însă în viitorul tău profesional. Dacă o să te descurci, bravo ție, vei avea de câștigat, dacă nu... s-ar putea să ai niște probleme, pentru că șefii sunt cu ochii pe tine.

Taur

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Taur

Descoperi un lucru interesant azi, despre o persoană pe care o cunoșteai de multă vreme, dar despre care nu știai amănunte atât de intime. Ei bine, azi o să îți schimbi total părerea despre această persoană, și cel mai probabil este că această schimbare nu va fi una pozitivă.

Gemeni

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Gemeni

O să întâmpini niște probleme azi, cel mai probabil în relația de cuplu. Încearcă să vorbești deschis cu partenerul, dacă vrei să treci cu bine peste aceste provocări. Dacă refuzi dialogul, ai mare grijă - există riscul unei potențiale despărțiri! Tu alegi...

Rac

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Rac

Ziua de azi vine cu mult entuziasm și cu zâmbete, pentru că ești pregătită deja de week-end și ai planuri mari. Dacă vrei să pleci din oraș, la mare sau la munte, asigură-te încă de azi că ai totul pregătit și că toate lucrurile sunt puse la punct. Există riscul ca în week-end să întâmpini probleme de organizare.

Leu

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Leu

Din păcate pentru tine, problemele dau năvală în viața ta azi. Totul o să înceapă cu o mică defecțiune - poate la calculator, poate la mașină - în orice caz, la un obiect de care ai mare nevoie. Spre seară însă, o să ai impresia că ziua de azi e blestemată și că toate neplăcerile s-au adunat în viața ta... Din păcate viața profesională e cea care îți va fi cea mai afectată.

Fecioară

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Fecioară

Ai parte de o bucurie imensă azi, când partenerul de cuplu te surprinde cu un cadou neașteptat, scump, la care tu nici nu visai măcar! Zâmbetul tău e molipsitor, așa că vei binedispune și alți oameni din jur. Bucură-te, pentru că meriți acest dar!

Balanţa

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Balanță

Un flirt nevinovat s-ar putea transforma azi în câteva nopți pasionale de amor. Cunoști o persoană la serviciu care îți cade cu tronc din prima clipă și care îți face genunchii să tremure, de fiecare dată când îți aruncă o privire. Ai grijă, nu te îndrăgosti! Acceptă că ceea ce se întâmplă acum între voi e doar o distracție, o aventură trecătoare.

Scorpion

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Scorpion

Șansele ca tu să câștigi azi o sumă mare de bani ating cote maxime, așa că ai grijă, dragă Scorpion, ce faci cu acești bani, dacă te numeri printre norocoși. Propunerea noastră - ia-ți partenerul de cuplu și fugiți undeva în week-end. Amândoi aveți nevoie de puțină relaxare. Iar dacă nu ești într-o relație, sigur un prieten apropiat ar aprecia un astfel de gest!

Săgetător

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Săgetător

Când viața îți dă lămâi... fă limonadă! Acesta e sfatul zilei pentru tine. Vei crede că toate se sparc în capul tău la muncă azi, dar analizează mai bine situația. Șefii sunt cu ochii pe tine, dacă vei face față situațiilor de criză, vei avea tot dreptul să ceri o mărire de salariu. Deci tot răul spre bine!

Capricorn

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Capricorn

Ziua de azi înseamnă stres și agitație pentru tine. Te pregătești de un eveniment important care va avea loc în week-end, dar până la acest eveniment, trebuie să reușești să faci față stresului. Așa că astrele recomandă calm, echilibru și răbdare. Ți-ar prinde bine un masaj sau o vizită la spa, dacă ai posibilitatea de a ajunge.

Vărsător

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Vărsător

Astrele îți recomandă azi să ai răbdare cu tine, înainte de toate, pentru că totul se va rezolva. Oricât de dificilă ți s-ar părea o situație, oricât de anevoioasă, ai răbdare și vei vedea că totul se va rezolva. În plus, nu ți-ar strica nici să ai mai multă încredere în tine!

Peşti

Horoscopul zilei de 25 august 2017 - Pești

Degeaba acuzi persoanele din jurul tău de anumite lucruri, dacă și tu faci acele lucruri atunci când nu te vede nimeni. Renunță la ipocrizie și acceptă ce e de acceptat. Azi e ziua în care va trebui să recunoști că uneori ai și tu obiceiuri urâte. Până la urmă, nimeni nu-i perfect!