Horoscopul zilei de 22 martie 2018

Berbec

Astăzi te hotărăști să schimbi ceva în viața ta. Ar putea avea legătură cu casa sau cu locul tău de muncă această schimbare, dar și cu relația ta sau cu felul în care arăți. Indiferent despre ce e vorba, decizia va fi una definitivă.

Taur

Ziua de azi nu e o zi prea bună pentru tine. Întâmpini tot felul de probleme, te cerți cu cei din jur, simți o energie proastă. Pur și simplu nu mai suporți mediul în care lucrezi, casa în care stai, oamenii din jur. Simți nevoia unei schimbări majore.

Gemeni

Orice s-ar întâmpla azi, încearcă să-ți păstrezi calmul. E o zi dificilă pentru toată lumea, iar tu nu vei scăpa de energia negativă a astrelor. Calmează-te dacă e nevoie, pleacă mai devreme de la serviciu dacă poți și ascunde-te în lumea ta, în casa ta, unde totul e altfel.

Rac

Dacă simți că nu mai poți, cere ajutorul celor din jur, sau măcar unei persoane apropiate. Nu te închide în tine, nu suferi în tăcere, pentru că asta îți poate afecta mult viața, și chiar și sănătatea. Nu e o rușine să ceri ajutorul atunci când nu mai faci față.

Leu

Chiar dacă problemele de sănătate îți dau bătăi de cap, tu ești o persoană puternică, iar persoanele puternice reușesc mereu nu numai să revină în forță, dar și să-i surprindă pe cei din jur. O să ai parte de energia de altă dată în curând, nu dispera. Azi, astrele îți trimit un semn în acest sens.

Fecioară

Ai o stare de spirit bună, deși energia astrelor de azi nu e atât de grozavă. Poate că ar trebui să îi înveselești și pe cei din jurul tău, pentru că azi toată lumea pare că are o zi proastă. Partenerul de cuplu te susține și te face să te simți mai bine, mai fericită.

Balanţa

Bucură-te de ziua de azi, pentru că spre diferență de alți nativi ai zodiacului, tu chiar ai o zi bună. Indiferent de ce ți se va întâmpla azi, tu o să ai parte de o energie bună, de zâmbete și de o stare de spirit de invidiat. Bravo ție.

Scorpion

Acorzi o atenție sporită persoanelor din viața ta și te implici parcă mai mult ca oricând. Să știi că asta nu îți va șterge greșelile trecutului, dar ești într-adevăr pe un drum bun, pe o direcție corectă, așa că trebuie să continui.

Săgetător

Fără să-ți dai seama, azi vei lua o hotărâre care îți va marca viitorul pe următorii ani. Cel mai probabil că această decizie va avea legătură cu locul tău de muncă, chiar dacă tu acum nu realizezi că schimbarea va fi pe un termen atât de lung.

Capricorn

Azi e momentul să termini tot ce nu ai terminat până acum, să te ocupi de datorii, de restanțe, de promisiuni. E o zi bună pentru asta, iar astrele te încurajează să o faci, cu energia lor pozitivă. Dacă vei ignora însă trecutul, zilele următoare nu vor fi prea bune pentru tine.

Vărsător

Bucură-te azi de o prezență caldă în viața ta. Cineva îți oferă sprijinul necondiționat, îți șterge lacrimile și îți spune că va fi alături de tine indiferent de ce se va întâmpla. Trebuie doar să accepți acest ajutor și să îți deschizi sufletul.

Peşti

Ziua de azi îți aduce agitație, stres și energie proastă. Simți că nu evoluezi, că nu se întâmplă nimic bun în viața ta, că cei din jur sunt și ei prinși în agitația asta și nu mai văd deloc lucrurile bune, doar lucrurile poaste. E timpul unei schimbări majore.