Horoscopul zilei de 2 mai 2020

Berbec

Este o zi bună pentru flirt și pentru a te pune în valoare prin comunicare, aspect care poate să-și atragă noi prieteni și să-ți consolideze relațiile.

Taur

Te preocupi să fii la zi cu facturile, plățile, verifici actele, faci cumpărături, curățenie și spre seară te animezi cu o conversație plăcută.

Gemeni

Tinză să vorbești mult și să acaparezi conversația, însă orice ai zice cei din jur îți sorb cuvintele, iar tu te simți în largul tău.

Rac

Dacă te gândești să faci o investiție sau tranzacție, poate să achiziționezi ceva, cel mai bine ar fi să aștepți până săptămâna viitoare, când aspectele vor fi în favoarea ta.

Leu

Ai parte de un înceut de zi bun, plin de voie bună, de distracție și surprize plăcute așa că profită din plin pentru că pe seară s-ar putea să nu mai ai același entuziasm.

Fecioară

S-ar utea să fii puțin irascibilă astăzi și totul să fie cauzat de faptul că nu te odohnești suficient. Fă sport, pimbă-te în aer liber și detașează-te de stres!

Balanţa

O serie de planuri pe care le aveai împreună cu prietenii s-ar putea să nu se mai poate petrece și acest lucru nu numai că te necăjește, dar te și enervează peste măsură.

Scorpion

Sectorul profesional rămâne motiv de îngrijorare și astăzi și cel mai bine ar fi să profiți de ziua liberă pentru a face ceva ce-ți face plăcere. Dedică-te unei pasiuni.

Săgetător

Treci prin emoții puternice și ești învăluită de sentimehte contradictorii, de furie, de teamă, regrete și nemulțumiri vizavi de deciziile tale.

Capricorn

S-ar putea să pui la cale un proces, să aranjezi niște documente în vederea înaintării lor într-un proces, să te preocupi de o moștenire, litigiu, partaj.

Vărsător

Te macină traiectoria pe care a intrat o relație, fie profesională, fie partenerială și cel mai bine ar fi să deschizi un dialog pentru a te lămuri.

Peşti

Ești tensionată, stresată, irascibilă și cel mai bine ar fi să eviți să iei decizii importante. Odihnește-te mai mult!