Horoscopul zilei de 15 iunie 2019

Berbec

Minivacanța începe bine pentru tine! O să ai o zi excelentă, marcată de distracție și relaxare. Fie că mergi la munte, la mare sau la piscina din cartier, ziua de azi o să fie absolut minunată!

Taur

Azi nu vrei să faci nimic, nu vrei să vorbești cu nimeni. Tot ce vrei e să te recuperezi după această săptămână dificilă. Cel mai probabil, vei sta în casă toată ziua.

Gemeni

Te bucuri de o zi de relaxare. Este unul dintre puținele momente în care poți să-ți tragi sufletul și să îți acorzi o zi doar pentru tine. Te va reechilibra emoțional.

Rac

Azi uiți de toate responsabilitățile obișnuite și te concentrezi pe relaxarea în familie. Discuțiile lungi din cuplu îți vor da o stare mai bună și te vor calma. Ai avut o perioadă foarte agitată, aveai nevoie de puțină liniște.

Leu

E momentul să te bucuri de vară, de soare, de zilele libere. Faci planuri peste planuri, poate chiar mergi într-o escapadă, în afara orașului, și starea ta psihică se îmbunătățește rapid.

Fecioară

Azi tot ce vrei este iubire. Experimentezi o zi plină de dragoste, de sentimente frumoase și de fluturi în stomac. Ești mai fericită ca oricând, iar asta se vede pe fața ta.

Balanţa

Azi vei face rost de niște bani. Un împrumut se întoarce la tine sau cineva din familie îți face un cadou, cert e că până la finalul zilei sunt șanse să-ți crească bugetul.

Scorpion

Azi vrei să rezolvi ceva în casă, un lucru administrativ, dar tentația de a evada din oraș e mare. S-ar putea să te apuci de treabă, dar să te răzgândești și să fugi într-o scurtă excursie.

Săgetător

E vremea vacanței, dar tu nu prea ai bani de vacanță... O să încerci azi să faci un plan pentru a-ți putea permite, financiar vorbind, și puțină distracție vara asta, în ciuda bugetului precar.

Capricorn

Azi vrei să pleci la drum, dar partenerul de cuplu e morocănos și s-ar putea să-ți saboteze planurile. Încearcă să discuți deschis cu el despre dorințele voastre și s-ar putea să-l convingi.

Vărsător

Cineva te va supăra azi, dar, din fericire, partenerul de cuplu îți va sări în ajutor și te va salva din această situație. Bucură-te că îl ai aproape și calmează-te. Totul va fi ok.

Peşti

Veștile bune circulă repede, iar tu ai putea afla azi o veste excelentă! Ai răbdare, nu te entuziasma imediat azi, privește totul cu precauție și bucură-te doar atunci când planul tău va fi finalizat sau împlinit.