Horoscopul zilei de 15 august 2017

Berbec

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Berbec

Începi această ziua cu o oarecare stare de optimism și încredere că vei reuși să deblochezi unele probleme care țin de locul de muncă, relația cu colegii. Comunicarea, capacitatea de a te adapta la cerințele impuse în cadrul grupului de lucru îți vor ridica foarte mult moralul, motivându-te astfel să-ți dorești mai mult, din punct de vedere financiar dar și profesional.

Taur

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Taur

Ești inspirat iar comunicarea, atât în scris cât și oral, îți poate aduce reale beneficii în această ziua, mai ales dacă ai de susținut un interviu și/sau un examen important. Relația cu partenerul de viață este adusă acum în prim plan, reușind să ajungeți la un consens, o înțelegere, în legătură cu probleme care țin de domiciliu sau chiar de copii.

Gemeni

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Gemeni

Este momentul să-ți pui în valoare abilitățile și talentele de care dispui, pentru a atrage câștigul financiar de care ai nevoie. Ești susținut de astre, în ceea ce privește creativitatea, inspirația dar și intuiția. Este timpul să te informezi mai mult, să comunici, să împărtășești din propria experiență de viață.

Rac

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Rac

Este momentul oportun să spui ceea ce simți, mai ales atunci când vine vorba despre vecini sau rude apropiate. Ai o mare putere de convingere și te poți face înțeles. Ai multă energie mentală iar acum ai ocazia să folosești cuvintele și ideile în favoarea ta, în special dacă este vorba despre studii, schimb de informații.

Leu

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Gemeni

Este recomandat să acorzi atenție bârfelor, pentru că ai acum ocazia să descoperi unele secrete care te pot avantaja, în plan financiar. Este posibil să afli de o mărire de salariu sau poți primi sume restante. Este momentul în care bugetul se mai echilibrează, după o perioadă destul de lungă care te-a obosit, din punct de vedere financiar.

Fecioară

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Fecioara

La începutul zilei în analiză ai dorința de a realiza cât mai multe lucruri, mai ales atunci când vine vorba despre grupul, asociația din care faci parte. Știi cum să te impui, cum să-ți exprimi punctul de vedere iar starea ta de încredere îi inspiră și pe cei din jurul tău. Ești plin de energie, știi cum să te pui în valoare, reușind astfel să obții tot felul de favoruri din partea sexului opus.

Balanţa

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Balanță

Ești preocupat acum să deslușești ce se află, de fapt, în spatele unor acțiuni, mai ales atunci când vine vorba despre colegi sau colaboratori. Preocuparea pentru obținerea unor avantaje în plan profesional dar și financiar ar putea să te îndepărteze de familie, de partenerul de viață.

Scorpion

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Scorpion

Putem vorbi acum despre mai multă socializare, comunicare cu prietenii, redescoperind cât de minunate sunt momentele petrecute alături de persoane cu care simți că te completezi, din punct de vedere emoțional și intelectual. La sfârșitul perioadei analizate ți-ar prinde bine o escapadă, o ieșire la plimbare, o excursie alături de prieteni.

Săgetător

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Săgetător

La începutul acestei zile ești presat de unele plăți restante, de taxe și impozite sau poate chiar de plata unor amenzi. În plan profesional se pot produce schimbări care te vor favoriza, din punct de vedere financiar, totul depinde de chibzuința ta, de hotărâre dar, mai ales, de tactul de care trebuie să dai dovadă.

Capricorn

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Capricorn

Ai acum ocazia să descoperi momente înălțătoare, chiar și în cele mai mărunte evenimente, redescoperind astfel o nouă fațetă a propriei vieți, a existenței tale. Se recomandă acordarea de atenție la evenimentele neașteptate care se pot produce în cadrul familiei, cu unul dintre părinți sau alte probleme care pot apărea în gospodărie.

Vărsător

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Vărsător

Atenția ta este îndreptată acum mai mult către studiu și călătorii, având ocazia să descoperi o nouă dimensiune a vieții, mai realistă dar și mai profundă. Este posibil să te gândești la urmarea de noi cursuri de dezvoltare personală sau de perfecționare profesională, fapt care poate duce la progres accelerat, în cadrul grupului de lucru din care faci parte.

Peşti

Horoscopul zilei de 15 august 2017 - Pești

Chiar nu ai de ce să-ți faci probleme, mai ales atunci când vine vorba despre locul de muncă, carieră sau despre evoluția în plan profesional. Este o perioadă de mari realizări, de succes și de primirea de recompense, mai ales în plan financiar. Este adevărat că vrei mereu mai mult de la tine, nu ești de deplin mulțumit cu ceea ce ai acum, conștientizând că întotdeauna se poate și mai bine.