Horoscopul zilei de 1 mai 2019

Berbec

Încearcă să îi înțelegi pe cei din jur, chiar dacă nu sunteți pe aceeași lungime de undă. S-ar putea să ai mai multe șanse de a-i convinge legat de ideile tale în acest mod. Ai răbdare.

Taur

Privește lucrurile cu optimism, chiar dacă simți că nu mai ai răbdare pentru asta. Ai să vezi că totul se va așeza mai devreme sau mai târziu. Dacă îți pierzi optimismul, îți pierzi speranța.

Gemeni

E important să le arăți celor din jur că știi cum e să fii în locul lor. Dacă le vorbești sau îi privești cu superioritate, oamenii nu se vor deschide niciodată în fața ta. Empatizează mai mult.

Rac

Organizează-ți timpul și totul va fi mai simplu, ai să vezi. Azi e despre tine și despre resorturile care se ascund în tine, atunci când nu mai lași energia negativă să-ți stea în cale.

Leu

Azi strălucești într-o situație specială și asta îți aduce mult respect, multă atenție. Îți place ce se întâmplă și-ți dai seama că ai fost făcută pentru a fi mereu în centrul atenției. Nu poți trăi altfel.

Fecioară

E timpul să uiți de probleme și să te concentrezi pe relaxare și mai ales pe distracție. De când nu ai mai râs cu poftă? De când nu te-ai mai detașat complet de muncă? Azi ai ocazia, profită de ea!

Balanţa

Ești într-o formă de invidiat, iar asta îți poate aduce numai beneficii, dacă știi să profiți de toate atuurile pe care le ai la îndemână. Nici nu trebuie să faci eforturi pentru a reuși să ai rezultare extraordinare.

Scorpion

Toată lumea îți admiră curajul și determinarea, dar puțini știu că ai o latură sensibilă, o latură ascunsă, plină de emotivitate. Azi s-ar putea ca această latură să fie remarcată de unii oameni care vor vrea să profite de pe urma ta.

Săgetător

Ai grijă la sentimentele pe care ți le pui pe tavă și pe care le oferi celor din jur fără să stai pe gânduri. Așa ești tu, un om bun, dar oamenii buni pot avea probleme din cauză că nu mai văd răul din jur. Ai grijă!

Capricorn

Ziua de azi îți aduce revelația faptului că mulți oameni țin la tine, te înconjoară cu iubire și cu sentimente frumoase, în ciuda faptului că tu nu le arăți deloc, sau poate prea puțin, latura ta sensibilă. Gândește-te la cum ar trebui să le răspunzi.

Vărsător

O petrecere în sânul familiei ori în cercul restrâns de prieteni îți poate aduce confirmarea unei bănuieli mai vechi. Te-ai putea supăra sau ai putea lua asta ca pe o lecție. Tu alegi cum răspunzi.

Peşti

Ai stabilit că nu te vei mai supăra pe oameni doar pentru că ei văd altfel decât tine lucrurile din jur. Însă azi cineva te calcă pe nervi mai rău ca oricând. Răbdarea te poate salva din situația asta.