Horoscopul săptămânii 4-10 decembrie 2017

Berbec

Horoscop săptămânal Berbec: 4-10 decembrie 2017

Cu planeta Venus în tranzit pe casa banilor și a sexului, nativii Berbec vor avea o săptămână plină de beneficii și încununată de împliniri pe aceste două planuri. Relații noi vor prinde contur, iar cele cu vechime vor deveni mult mai solide și mai încărcate de romantism. Persoana iubită este cea mai importantă în această săptămână și toată atenția se va îndrepta către aceasta. La capitolul financiar nativii sunt foarte bine susținuți prin urmare nu se vor da înapoi de la cadouri și surprize costisitoare. Spre sfârșitul  săptămânii vor întâmpina mici obstacole, dar le vor depăși cu bine, iar în weekend se vor distra alături de prieteni.  

Taur

Horoscop săptămânal Taur: 4-10 decembrie 2017

Pentru nativii Taur va fi o săptămână bună din multe puncte de vedere. În primul rând, își vor recăpăta energia pierdută și vor reuși să pună pe roate proiecte mai vechi pe care le-au tot amânat. Este o perioadă benefică să lege parteneriate noi și să-și exprime cu ușurință sentimentele, fiind susținuți astral de Venus.

Gemeni

Horoscop săptămânal Gemeni: 4-10 decembrie 2017

Nativii Gemeni vor avea parte de o săptămână de poveste. Pe parte sentimentală, aceștia se vor transforma în romantici incurabili și-și vor exprima sentimentele în cele mai înduiosătoare moduri, copleșindu-și partenerul. La muncă vor fi susținuți de Soare, Venus și Jupiter și vor excela în tot ceea ce fac. Își pot renegocia sarcinile și pot cere fără probleme o mărire de salariu.

Rac

Horoscop săptămânal Rac: 4-10 decembrie 2017

Marte vine și afectează comunicarea nativilor Rac. Dacă până acum aceștia s-au bucurat de liniște și pace în cămin, în această săptămână nervii vor fi întinși la maxim. Pot apărea discuții în contradictoriu cu partenerul sau cu familia acestuia. Cineva vine cu sfaturi care îi vor deranja pe nativii Rac și vor deveni radicali.

Leu

Horoscop săptămânal Leu: 4-10 decembrie 2017

Energia lui Marte va afecta calitățile de comunicare ale nativilor Leu și, copleșiți de sentimente, vor prefera să se autoizoleze și să se retragă în liniștea căminului. Cei care se află într-o relație vor trece prin sentimente contradictorii și-și vor pune la îndoială multe dintre deciziile luate vizavi de partener. Spre finalul săptămânii își vor mai reveni și vor începe să capteze mai multă energie din jur.

Fecioară

Horoscop săptămânal Fecioară: 4-10 decembrie 2017

Cu Marte în tranzit pe casa banilor nativii Fecioară vor simți nevoia să cheltuiască mai mult decât de obicei, însă, chiar dacă se simt puternici financiar, este o stare de moment și spre sfârșitul săptămânii se vor trezi cu conturile goale și un început de depresie. Vor avea niște discuții neplăcute cu cineva din familie, însă își vor regăsi imediat echilibrul în mijlocul prietenilor.

Balanţa

Horoscop săptămânal Balanță: 4-10 decembrie 2017

Parte financiară a fost o problemă care le-a dat bătăi de cap în ultimul timp nativilor Balanță, însă în această săptămână, cu Venus alături, se anunță ocazii bune de câștig sau, cel puțin, apar oportunități noi care vor aduce beneficii materiale în viitorul apropiat. Pentru a se bucura de compania celor dragi, trebuie să încerce să nu mai fie atât de egoiști.

Scorpion

Horoscop săptămânal Scorpion: 4-10 decembrie 2017

Nativii Scorpion încep săptămâna cu o stare de spirit proastă și o lipsă acută de energie, însă sprijinul astral primit de la Soare, Jupiter și Venus îi va redresa imediat și vor deborda de veselie și optimism. Îți vor face o listă cu dorințe și vor face tot ce le stă în putință să-și îndeplinească obiectivele pânp la sfârșitul anului.

Săgetător

Horoscop săptămânal Săgetător: 4-10 decembrie 2017

Cu Marte alături, nativii Săgetător vor comunica la standarde înalte cu cei din jur și vor socializa așa cum nu au făcut-o niciodată cu persoanele necunoscute care le vor ieși în cale. Este posibil să se aleagă cu multe beneficii în urma dezinvolturii lor. Sfârșitul de săptămână îi va găsi în mijlocul prietenilor, posibil într-o scurtă călătorie în afara orașului.

Capricorn

Horoscop săptămânal Capricorn: 4-10 decembrie 2017

Cuvântul de ordine al săptămânii este munca. Nativii Capricorn își alocă toată energia jobului sau proiectelor suplimentare la care, se pare, nu vor să renunțe orice ar fi. Vor fi epuizați în apropierea weekendului și zilele libere și le vor aloca odihnei și relaxării. O plimbare în natură, un film sau o carte bună i-ar putea scoate din ritmul alert în care muncesc, însă va fi nevoie de o persoană pentru care au sentimente puternice care să-i convingă să ia o pauză.

Vărsător

Horoscop săptămânal Vărsător: 4-10 decembrie 2017

Nativii Vărsător vor fi tentați să plece într-o scurtă călătorie sau să-și ia câteva zile libere pentru a se dedica unui hobby. Săptămâna aceasta trebuie să fie foarte atenți la persoanele noi pe care le vor întâlni, deoarece acestea s-ar putea să le deschidă uși noi în carieră și să le aducă beneficii în viitor. În weekend se vor concentra pe un proiect personal care le aduce profit material.

Peşti

Horoscop săptămânal Pești: 4-10 decembrie 2017

Pentru nativii Pești urmează o săptămână bună, liniștită și productivă, însă, pentru a fi cu adevărat minunată, trebuie să învețe să mai lase de la ei în relația de cuplu. De la un timp a pus stăpânire pe acestia o încăpățânare necaracteristică care aduce mult disconfort partenerului. Comunicarea este întotdeauna cheia succesului unei relații.