Horoscopul săptămânii 24 – 30 aprilie 2017

Berbec

Este o perioadă de amplificare a vieții sentimentale și de inspirație creatoare. Îți asumi riscuri în abordarea unor domenii de viață, tocmai din dorința de a vedea cum te percep ceilalți. Este timpul în care te implici într-o nouă relație de iubire care contravine felului tău de a fi. Comunici mai mult și mai eficient cu membrii familiei, dar mintea și sufletul îți sunt direcționate către muncă și atingerea scopurilor personale. Spre sfârșitul săptămânii au loc discuții în familie și în relația cu partenerul de viață. Te poți echilibra prin sondarea propriilor emoții și eliberarea de tot ce-ți poate creea starea de izolare, îndepărtarea de familie. Nu-ți asuma riscuri inutile!

Taur

Pentru tine, relația cu familia ia o turnură neașteptată. Acum se pun bazele unei schimbări de lungă durată, legată de proprietate, domiciliu. Nu prea ești pe aceeași frecvență cu partenerul de viață, atunci când vine vorba de modificări prin casă. Apelezi la tact, beneficiind de mult calm, reușind acum să-ți atingi propriile proiecte pe care le-ai tot analizat în ultima perioadă. Comunicarea se derulează destul de greoi cu colaboratorii, partenerii de afaceri, având sentimentul că toată lumea ți se opune, fiindu-ți greu să-ți impui punctul de vedere. Te gândești foarte serios la începerea unor noi cursuri de perfecționare în plan profesional sau să pornești pe un nou drum în carieră. Spre sfârșitul acestei săptămâni vei descoperi ce vrei cu adevărat de la tine. Privește cu atenție în suflet!

Gemeni

Începi săptămâna dornic să comunici, să împărtășești cu ceilalți din informațiile pe care le deții. Ești plin de idei, parcă vrei să acumulezi dintr-o suflare orice informație, abordând cu ușurință cele mai grele noțiuni. Comunici mult mai deschis cu rudele, cu vecinii, atenție însă la modul în care îți expui punctul de vedere, s-ar putea să nu reușești să transmiți exact ceea ce gândești sau simți. Ești plin de energie, predominând starea de agitație. La sfârșitul săptămânii este posibil să ai parte de nemulțumiri legate de relația de dragoste sau să intervină ceva neașteptat în legătură cu propriul copil și să nu-ți poți îndeplini la timp anumite sarcini de lucru. Încearcă să fii tu însuți în orice împrejurare!

Rac

Este momentul să aduni roadele muncii personale, în special tot ceea ce ține de resursele materiale, banii, recompensele manifestate concret. Comunici în mod deschis cu rudele, te implici în treburile familiei, fiind un real sprijin pentru ceilalți membrii ai familiei, rude sau vecini. Știi exact ce ai de făcut în treburile casnice, gândindu-te acum să investești în schimbări de absolută necesitate, pe lângă sau prin casă. Este vorba de cheltuieli financiare dar și de efort fizic deosebit. Așa că, spre sfârșitul acestei săptămâni, nu prea îți mai arde de relaxare sau de plimbări, fiind mult prea ocupat cu amenajarea casei. La locul de muncă au loc transformări importante dar care se dovedesc a fii în beneficiul tău. Ar fi timpul să observi că poți renaște prin iubire!

Leu

Au loc transformări importante în viața ta, fiind o perioadă trăită cu intensitate, pe mai multe laturi ale propriei existențe. Gândești să realizezi multe proiecte importante, implicându-te în colaborări în speranța că vei atrage lumina reflectoarelor asupra ta. Începi săptămâna în forță, ceea ce gândești, acțiunile începute acum vor avea un impact major asupra vieții tale, pentru o perioadă lungă de timp. Relația cu familia este destul de iritată, părinții se pare că nu prea sunt de acord cu ideile sau schimbările pe care le provoci acum. Spre sfârșitul săptămânii îți vine brusc ideea de a pleca la drum, într-o excursie alături de partenerul de viață. Nu vor lipsi evenimentele mai puțin plăcute, o posibilă pană sau rătăcirea pe un traseu necunoscut. Ascultă-ți intuiția!

Fecioară

Te-ai retras din mijlocul mulțimii pentru a face o analiză serioasă asupra problemelor cu care te confrunți, în legătură cu rudele apropiate. Nu-ți place superficialitatea în comunicare și lipsa de punctualitate, se pare că de acest aspect te lovești încă de la începutul acestei săptămâni. Poate că ești prea critic cu propria persoană și ar fi timpul să te rupi de tabieturile tale și să asculți și părerea celorlalți. Ești hotărât să folosești fiecare relație, schimbul de informații în sensul propriei evoluții, găsindu-ți refugiul în studiu sau în contactele sociale care se ridică la nivelul standardelor impuse de tine. Spre sfârșitul săptămânii au loc cheltuieli neprevăzute, care te vor scoate din starea de relaxare sau de detașare, obligându-te să iei măsuri urgente de redresare a bugetului. Ar fi timpul să-ți asumi riscuri pentru a atrage câștigul de partea ta!

Balanţa

Te caracterizează obținerea armoniei și a echilibrului în relația cu ceilalți oameni. Uneori însă, acest lucru este greu de obținut, tocmai pentru că nu poți duce în spinare toate greutățile lumii. Este o perioadă de dezvoltare a relațiilor interumane, de colaborare cu alte persoane. Relațiile de prietenie cunosc o perioadă de înflorire maximă, atîta vreme cât nu sunt implicați și banii în ecuație. Este bine să fii atent la oportunitățile care vin spre tine în zona carierei, fiind acum timpul potrivit pentru a porni pe drumul deschis propriei dezvoltări și atragerii unor realizări majore de partea ta. Alungă starea de nehotărâre pentru a putea să-ți împlinești scopurile!

Scorpion

Au loc transformări importante legate de carieră și evoluția în plan profesional. Primești susținerea unor persoane importante în demersurile pe care le intreprinzi în această săptămână. Atenție însă la modificările de statut sau în tot ceea ce ține de zona carierei, să nu aibă repercursiuni negative asupra viitorului tău profesional. Relația cu persoana iubită este destul de neclară, simțind că, dincolo de ceea ce ți se prezintă există ceva ascuns, încă destul de greu de întrevăzut, care te face să te întrebi dacă merită sau nu să-i acorzi încrederea. Ești gata, gata să răbufnești. Spre sfârșitul acestei săptămâni preferi starea de solitudine, cu o carte în mână, departe de obligațiile sociale. Ar fi bine să te bucuri de prezent, lăsând la o parte prejudecățile. Învață să te detașezi de ceilalți!

Săgetător

Este timpul redefinirii conceptului despre lume și viață, reușind să readuci dimensiunea spirituală în viața ta. Nu prea sunt favorizate călătoriile pe distanțe lungi, riscând să ai parte acum de tot felul de piedici. Spre sfârșitul săptămânii relaționezi cu persoane aflate peste hotare, fiind poate nevoit să pleci la drum, din obligație profesională. Nu prea îți arde de așa ceva acum, mai ales că ți-ai programat deja concediul alături de familie. Se pare că ai parte de probleme la capitolul financiar, încercând din răsputeri să revii pe linia de plutire. Parcă nici persoana iubită nu mai are răbdare cu tine. Spre sfârșitul săptămânii sunt șanse să petreci alături de prieteni dar acest lucru nu-ți va aduce mai multă liniște în suflet. Fiecare lucru se va așeza pe făgașul normal, atât timp cât apelezi la mai multă înțelegere față de ceilalți.

Capricorn

Este o perioadă de conștientizare, de amplificare a activităților spirituale. Atenție însă la excesele de orice fel, sunt amplificate manifestările care țin de erotism, de sexualitate. Este posibil să fii implicat în momente de tensiune cu unul dintre superiorii de la locul de muncă. Nu este exclus să afli de probleme de sănătate ale unuia dintre părinți. Spre sfârșitul acestei săptămâni te concentrezi mai mult pe rezolvarea problemelor de sănătate, fiind posibil să ai probleme cu rinichii. Ești predispus la lovituri, tăieturi, accidente. Este timpul să te dedici celorlalți, ascultându-ți mai mult sufletul!

Vărsător

Este momentul în care înțelegi importanța muncii în echipă. Oricât de genial ai fii prin ceea ce oferi lumii, trebuie să accepți că nu ești singur și că este nevoie să asculți și de părerile celorlați. Este o perioadă în care realizezi relații de asociere și colaborare importante pentru evoluția personală. A venit timpul potrivit pentru a scoate din sertar proiectele pe care le ai și să le pui în aplicare. Relația de cuplu trece prin transformări profunde, simți că nu mai este timp de pierdut și că ești în contratimp. Spre sfârșitul acestei săptămâni simți nevoia să călătorești pe unde nu ai mai fost de foarte mult timp. Poți reuși să faci ceea ce nimeni nu se așteaptă!

Peşti

Revin în atenția ta problemele de sănătate pe care trebuie să le rezolvi urgent. Datorită stresului de la locul de muncă și a relațiilor de colaborare care lasă de dorit, se pare că are loc o epuizare la nivel mental dar și a întregului organism. În relația de iubire ai parte se surprize care te dezechilibrează la nivel emoțional. Este timpul să te dedici propriei evoluții în plan spiritual, acordând mai multă atenție evenimentelor care țin de suflet și spirit. La sfârșitul acestei săptămâni este posibil să primești o datorie mai veche de la locul de muncă. Atenție la modul în care comunici cu persoana iubită. Este momentul să conștientizezi că transformarea lumii poate începe cu tine!