Horoscopul săptămânii 16 – 22 aprilie 2018

Berbec

Horoscop săptămânal Berbec: 16 - 22 aprilie 2018

Te aşteaptă o săptămână plină. Astrele te supun unui test în plan amoros, test pe care rişti să-l pici. Săptămâna asta ai grijă să nu faci prostii, prostii pe care nici tu nu ai vrea ca partenerul tău să le facă pe la spatele tău. Mai exact, nu te implica în flirturi periculoase, nu accepta întâlniri secrete şi nu-ţi minţi jumătatea. Nu uita că în viaţă ce dai, aia primeşti.

Taur

Horoscop săptămânal Taur: 16 - 22 aprilie 2018

E o săptămână bună pentru educaţie, pentru cursuri, pentru dezvoltare personală. Aşadar, dacă îţi doreai de multă vreme să te înscrii la un curs, de orice ar fi el, dacă voiai să-ţi urmezi o pasiune, acum este momentul. La fel de posibil este să fii trimisă la un curs legat de serviciu sau de dezvoltarea ta pentru un viitor loc în firmă.

Gemeni

Horoscop săptămânal Gemeni: 16 - 22 aprilie 2018

Ai planuri mari pentru săptămâna asta, principalul fiind să rezişti tentaţiilor şi să trăieşti mai sănătos. Chiar dacă visezi la schimbări mari, trebuie să fii conştientă că schimbările mari încep mereu cu schimbări mici şi că nu poţi obţine totul aşa, dintr-un foc. Drept urmare, ia-o uşor, fii constantă şi rezultatele nu vor întârzia să apară.

Rac

Horoscop săptămânal Rac: 16 - 22 aprilie 2018

Treci printr-o perioadă extrem de emoţională, simţi că nu mai faci faţă tuturor provocărilor, dar ai un mare noroc - acela de a avea prietenii şi familia aproape. Ai toate şansele să treci cu bine peste săptămâna asta, mai ales dacă te concentrezi pe ceea ce ai de făcut şi nu te laşi pradă emoţiilor şi stărilor negative.

Leu

Horoscop săptămânal Leu: 16 - 22 aprilie 2018

Săptămâna aceasta ai toate şansele să începi un capitol nou din viaţa ta, un capitol care va dura o perioadă destul de lungă şi pentru care te-ai tot pregătit în ultima perioadă. Astrele te susţin, iar energia lor pozitivă, cumulată cu energia şi cu pofta ta de aventură, dar şi cu cheful de muncă, te vor ajuta să scoţi tot ce e mai bun din asta.

Fecioară

Horoscop săptămânal Fecioara: 16 - 22 aprilie 2018

Ai din nou probleme financiare săptămâna asta, şi din nou tot tu eşti de vină pentru ele. Nu te poţi abţine de la cheltuieli inutile, nu vrei sau nu ştii cum să economiseşti, şi întreg bugetul tău se duce din nou pe prostii. Când, la mijlocul săptămânii, vei fi pusă într-o situaţie critică, din nou, o să realizezi că iar ai greşit.

Balanţa

Horoscop săptămânal Balanţă: 16 - 22 aprilie 2018

E o săptămână excelentă pentru tine, şi asta pentru că ai şanse mari să cunoşti o persoană misterioasă, sexy, foarte inteligentă, de care te vei îndrăgosti mai devreme sau mai târziu. Problema este că această persoană te percepe greşit pe tine, în primă fază, aşadar încearcă să te comporţi cât mai natural, cât mai normal, pentru ca s-ar putea să iasă ceva bun de aici.

Scorpion

Horoscop săptămânal Scorpion: 16 - 22 aprilie 2018

Ai o săptămână plină, marcată de o veste importantă, pentru care începi deja să te pregăteşti. Un apropiat are nevoie de ajutorul tău, iar tu vrei să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru ca acestei persoane să îi fie bine. Gestul tău va fi apreciat de mulţi, iar alţii îşi vor schimba părerea despre tine în bine, datorită acestui lucru.

Săgetător

Horoscop săptămânal Săgetător: 16 - 22 aprilie 2018

Sunt şanse mari ca săptămâna aceasta să primeşti veşti de undeva din depărtare, veşti care au legătură cu cineva la care tu ţii foarte mult, veşti care te vor bucura şi te vor întrista în acelaşi timp. Cu toate acestea, tu ai învăţat o lecţie importantă în trecut, lecţie de care îţi vei aminti din nou zilele acestea - atunci când iubeşti pe cineva din tot sufletul tău, nu trebuie să stai în calea fericirii sale.

Capricorn

Horoscop săptămânal Capricorn: 16 - 22 aprilie 2018

Ai o săptămână excelentă, în care înveţi şi mai bine cum să-ţi prioritizezi viaţa. Faci ordine în casă şi în jurul tău, renunţi la lucruri şi la oameni care îţi transmit numai energie negativă, şi te concentrezi pe pozitiv. Eşti într-o perioadă minunată, deşi tu te simţi puţin ciudat pentru că nu ai mai experimentat atâta fericire până acum.

Vărsător

Horoscop săptămânal Vărsător: 16 - 22 aprilie 2018

Orice s-ar întâmpla săptămâna aceasta tu trebuie să continui pe drumul tău. Nu te speria, nu e cazul. Nu ţi se vor întâmpla lucruri rele, ci dimpotrivă. Însă este posibil ca mirajul banilor să te fure, iar tu să îţi schimbi traiectoria priorităţilor. Ţine minte pentru ce lupţi şi mai ales de ce faci asta.

Peşti

Horoscop săptămânal Peşti: 16 - 22 aprilie 2018

Săptămâna aceasta trebuie să ai încredere în oamenii din jurul tău. Chiar dacă nu obişnuieşti să faci asta în mod normal, zilele acestea astrele te supun şi pe tine la un test şi numai dacă vei avea încredere în cei din jur, vei reuşi să treci acest test. Să te vedem... poţi face asta?