Horoscopul săptămânii 10 – 16 iunie 2019

Berbec

Săptămâna aceasta te concentrezi pe carieră și încerci să-ți duci la bun sfârșit proiecte mai vechi, abandonate pe parcurs. Va trebui să faci eforturi destul de mari pentru a finaliza totul în timp util, iar asta ar putea însemna mai puțin timp petrecut cu familia sau partenerul de cuplu. Ai grijă cum te împarți, pentru că pot să apară discuții și nemulțumiri.

Taur

O să ai o săptămână plină, din punct de vedere profesional, însă și pe plan personal vei avea mult de muncă. Ai putea căuta să te muți sau să faci o investiție imobiliară, să închiriezi ori să cumperi un apartament, o casă. Trebuie să știi că investițiile pe termen lung nu sunt favorizate zilele acestea, așa că mai bine mai amâni puțin, însă dacă există urgențe atunci analizează bine contractele și sfătuiește-te și cu o persoană apropiată pentru a lua o decizie bună.

Gemeni

Zilele acestea te vezi pusă în fața unei situații cu care nu te-ai mai confruntat fie de multă vreme, fie niciodată. Răbdarea îți va fi pusă la încercare, însă intuiția va fi cea care te va salva, ca de fiecare dată, din orice context mai puțin plăcut. Ar putea să apară și mici probleme în cuplu, dacă ai un partener de lungă durată, dar acestea se vor rezolva rapid, cu înțelegere și comunicare. Dacă nu ești într-o relație, familia ar putea fi factorul care îți va da bătăi de cap.

Rac

Încearcă să ignori toate elementele negative din jurul tău și să-ți găsești echilibrul interior. Așa vei avea cele mai bune rezultate și la serviciu, dar și în proiectele tale personale. Zilele acestea o să începi să fii mai organizată ca de obicei, iar asta vor remarca și cei din jurul tău. Îți va face bine pentru că nu vei mai simți, cel puțin pentru o perioadă, presiunea care te scoate din minți. La final de săptămână ar fi bine să te bazezi pe prieteni și apropiați pentru a-ți ridica moralul.

Leu

O sursă nouă de venit ar putea să apară în viața ta în această săptămână, iar asta te va liniști într-un fel pentru că îți va oferi stabilitatea financiară pe care ți-o doreai. E important însă și ce alegi să faci cu acești bani neplanificați... Investițiile sunt favorizate în cazul tău, dar tentațiile pot fi și ele mari. Tu alegi însă dacă trăiești prezentul la maximum sau te gândești și la viitor. Familia ar putea să-ți dea niște sfaturi dar, ca de fiecare dată, ele nu vor conta prea mult pentru tine.

Fecioară

Din păcate, pentru tine se anunță o săptămână destul de nereușită. Astrele indică faptul că te-ai putea confrunta cu insomnii sau mici probleme de sănătate, care nu-ți vor permite să te odihnești confortabil. Frustrarea acumulată pe parcursul nopților își va spune cuvântul la locul de muncă, acolo unde nu vei mai avea răbdare cu nimeni... și conflictele ar putea să apară destul de repede. Încearcă să-ți controlezi mai bine emoțiile, nu e vina celor din jur pentru starea ta.

Balanţa

Veniturile ți se stabilizează începând cu această săptămână, iar asta înseamnă, în primul rând, confort psihic pentru tine. Ai grijă ce faci cu banii, ar fi bine să pui deoparte măcar o jumătate din ei, pentru că vara abia a început și sigur vei vrea să profiți de ea mai devreme sau mai târziu. O vacanță poate fi o investiție costisitoare, însă dacă ai de pe acum banii, poți evita o bună parte din stresul călătoriei. Săptămâna aceasta trăiești la dolce vita, iar asta te face pur și simplu fericită.

Scorpion

E timpul să-ți îmbunătățești calitățile de comunicator. O să ai multe de învățat săptămâna aceasta, o parte dintre informațiile prețioase vor veni de la oameni mai tineri decât tine, și ar fi bine să absorbi totul, pentru că te va ajuta mult pe viitor ce vei afla acum. Altfel, mici drumuri în interes de serviciu și niște ocazii/evenimente speciale din familie te-ar putea obosi destul de mult, drept urmare asigură-te că te și odihnești corespunzător.

Săgetător

Traversezi o perioadă în care înțelepciunea ta atinge cote maxime. Dai sfaturi bune și comunici mai mult și mai bine cu cei din jur, însă tu personal te confrunți cu destul de mult haos în viață. Ar fi bine să aplici puțin din învățămintele pe care le oferi altora și să încerci să-ți faci ordine în viață cât mai curând. Prieteniile vechi sunt avantajate și discuțiile profunde pot fi revelatoare.

Capricorn

Te-ai obișnuit să primești tot ce vrei, oricând vrei, de la oricine. Din păcate pentru tine însă, săptămâna aceasta nu va fi deloc așa. Va trebui să faci eforturi mari pentru ca meritele să-ți fie recunoscute, iar comunicarea - a cărei adeptă oricum nu prea ești - s-ar putea deteliora. Partea bună pentru tine este că astrele indică o scurtă călătorie, cel mai probabil în afara orașului, iar acesta va fi momentul perfect pentru a-ți reîncărca bateriile.

Vărsător

Săptămâna aceasta străduiește-te să vezi partea plină a paharului. Vei avea niște momente de melancolie, poate chiar de tristețe, care te vor cuprinde atunci când îți va fi lumea mai draga, dar nu trebuie să intri în panică, pentru că totul se va așeza și va reveni la normal. Gândește pozitiv, bucură-te de oamenii și de lucrurile din jurul tău, socializează și vei vedea că în cel mai scurt timp te vei simți din nou excelent.

Peşti

O săptămână bună sau chiar foarte bună! Mai multe problemele vechi vor fi rezolvate zilele acestea, ceea ce îți va aduce multă satisfacție și te va face mai încrezătoare în forțele proprii. Sunt șanse mari să primești și un dar neașteptat, un dar mai degrabă simbolic, dar foarte prețios pentru tine. Traversezi o perioadă frumoasă, de care nu ar trebui decât să te bucuri.