Hai, serios?!

Virgil Ianțu face în această lună un compendiu al felului în care să nu te iei prea tare în serios.

Când eram copil, în puținul timp destinat acestei activități mă jucam din tot sufletul. În primul rând, pentru că doream să profit de acele momente și, în al doilea rând, pentru că îmi plăcea enorm să mă joc. Mă jucam de multe ori și singur, dar atunci nu conta. Îmi făceam pistol din crengi de copac sau din hârtie, băteam mingea sau urcam în pom ca să ascund monede în scoarță, pe care apoi le redes­copeream. Era foarte fain!

Timpul a trecut. Am mers la școală, o școală grea, de muzică, cu ore multe de studiu la vioară și timp de joacă puțin. Dar, chiar și așa, în contrast cu rigoarea și seriozitatea pe care trebuia să le am și pe care trebuia să le și demonstrez prin rezultate, îmi găseam timp să mă joc sau să mă prostesc. Mă transformam, redeveneam copilul zvăpăiat, pus pe glume, cu alte cuvinte eram… un copil normal.

A venit mai târziu facultatea, unde, la fel, fără seriozitate și fără muncă nu reușeai să ții pasul. Mi-am făcut prieteni cu care ieșeam în oraș pentru diferite activități de socializare, ne distram și ne prosteam întruna. Glume de băieți care păreau că nu se vor maturiza niciodată. Probabil că așa ne priveau unii colegi mai „serioși“ ca noi. Doar că în perioada sesiunii nu ne sunam, nu ne vedeam și deveneam și noi serioși pentru puțin timp… doar, cât era să țină și sesiunea asta?! Iar timpul își spunea cuvântul și trecea, trecea…

Astăzi imaginea găștii e alta. Unii mai albi, alții cu părul mai rar, mai o burtică și destul de mulți copii în jurul nostru. Fiecare cu ocupația și cu familia lui, dar un singur lucru nu s-a schimbat și sper că nu se va schimba niciodată.

Nu am uitat să ne jucăm, să ne prostim, să râdem și să facem aceleași glume, poate proaste pentru unii, dar care pentru noi rămân bestiale. Avem aproape 50 de ani și suntem, în fond, aceiași copii cu aceleași bucurii și cu sufletele nealterate. Știți cât contează să ai asemenea oameni în jur? Știți cât de plăcut e să îți acorzi un moment în toiul distracției și să realizezi că prie­tenii tăi nu s-au schimbat? Să vedeți cum se minunează copiii noștri când ne văd ca suntem poate mai copilăroși decât ei.

E trist să regăsesc câteodată un om, pe care îl știam vesel și plin de viață, care acum este sobru, fără umor și se ia mult prea în serios indiferent de context. Da, trebuie să ne facem meseria serios, trebuie să fim res­ponsabili față de familie și față de societate, dar haideți să nu ne luăm pe noi înșine atât de tare în serios.

„L-am rugat pe prie­tenul meu ca la primul semn în care mă iau în serios, în care mă cred Zeu, să mă tragă de mânecă…“

Când am început să fac televiziune și deve­nisem destul de repede cunoscut, ceea ce nu este ușor de gestionat, l-am rugat pe prie­tenul meu ca la primul semn în care mă iau în serios, în care mă cred Zeu, să mă tragă de mânecă și să îmi reamintească de momentele în care mai beam câte un pahar sau mâncam pe datorie, de momentele în care eram doar prieteni, fără rang, importanță sau celebritate. Din fericire, nu a fost cazul, pentru că am fost norocos să primesc o educație sănătoasă, bazată pe principii și valori reale și pentru asta le mulțumesc părinților mei.

Cred că astăzi trebuie să râdem mai mult. Să ne relaxăm și să alungăm scorțoșenia din jur. Eu sunt înconjurat numai de oameni veseli, normali la cap, dar nebuni, care nu se iau în serios. Unii ar putea avea motive, dar nu o fac. Cei care au făcut-o au rămas în lumea lor, în care zâmbetul se ivește mai rar. Recunosc, nu îmi plac oamenii sobri, care se îmbracă numai la costum și vorbesc doar despre meseria lor. Și nici cei care nu beau niciodată alcool. Acolo chiar e ceva ciudat. Din experiență spun că umorul și râsul mențin mintea sănătoasă, ba chiar și corpul sănătos. Iar eu îmi doresc să rămân cu mintea fresh.

Și atunci… glumesc în permanență, râd și mă distrez. Îi înveselesc și pe cei din jur, sunt ironic cu ceilalți, dar și autoironic. Încercați să fiți autoironici ori de câte ori aveți ocazia. E un exercițiu de sănătate, relaxare și încredere. Râdeți și faceți-i pe ceilalți să râdă. Și rămâneți copii până la vârsta la care, vreți, nu vreți, veți redeveni unii… cu siguranță!

Citește și – De ce este necesar să redevenim creativi

Citește și – Lecţii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Loading...
Eva.ro
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Recomandări shopping
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Prietenii Unica

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendinte in lifestyle 2018: nutritie, sport, design, si social media!

Vă recomandăm: